Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Sindicatul Național al Gărzii de Mediu consideră că prin nepunerea in aplicare a Ordinului ministrului mediului, apelor si pădurilor nr. 1006/29.06.2021 prin care se elimină inechitățile salariale din cadrul GNM, sunt afectate grav nu numai interesele angajaților instituției, dar și activitatea acestora în îndeplinirea atribuțiilor de inspecție și control.garda de mediu

Subliniem că deși are o răspundere uriașă în ceea ce privește protejarea mediului, Garda Națională de Mediu a rămas instituția cu cei mai prost plătiți funcționari publici, în condițiile în care are responsabilitatea de a acționa non-stop împotriva poluării aerului, apei, solului, subsolului, împotriva importurilor ilegale de deșeuri și substanțe chimice, a mirosului, zgomotului, a celor care distrug pădurile, biodiversitatea, ariile protejate etc.

Este inadmisibil ca în anul 2021 să existe comisari de mediu care primesc un salariu de 2660 lei pe lună, cu mult sub salariul mediu pe economie.

În situația în care România se confruntă cu numeroase amenințări față de mediul înconjurător și sănătatea publică, Garda Națională de Mediu joacă rolul cel mai important în depistarea contravențiilor și a infracțiunilor în domeniul criminalității de mediu. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate un număr de 26.528 controale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 80.351.211 lei. De asemenea, în aceeași perioadă au fost emise 285 de dispoziții de sistare a activității, 43 de propuneri de suspendare a autorizațiilor de mediu, au fost făcute 104 sesizări penale și au fost confiscate un număr de 112 mijloace auto, toate acestea cu un efectiv de 450 de comisari, la nivelul întregii țări.

În aceste condiții, GNM este și o instituție puternic subdimensionată, în țara noastră raportul fiind un singur comisar de mediu la 40.000 de locuitori. Subliniem faptul că, pentru Uniunea Europeană, mediul reprezintă o prioritate, context în care, ultima evaluare a GENVAL a confirmat situația dificilă a Gărzii Naționale de Mediu din România.

Din păcate, prin tergiversarea punerii în aplicare a Ordinului nr 1006/2021 se încalcă recomandările internaționale și se pune în pericol activitatea instituției.

Având în vedere această situație, Sindicatul Național al Gărzii de Mediu va acționa pe toate căile legale pentru a apăra interesele angajaților instituției și pentru satisfacerea condițiilor minimale, fără de care activitatea GNM nu se poate desfășura în condiții normale.

 

Biroul Executiv al ANGM