22
Dum, Oct
16 New Articles

Anchetă
Typography

Vă promiteam o serie de articole despre lucrurile pe care adminstrația Ștefănie încearcă să le ascundă, cu strășnicie. Iată un
prim subiect: sutele de miliarde de lei vechi, împrumutate pe seama noastră, de la CEC Bank. 11 ani vom mai fi datori la această bancă, iar rezultatele nu se prea văd.

Noi semnalăm, atragem atenția, iar restul e treaba organelor de anchetă. Atâtea câte au mai rămas de partea poporului...  

Turdenii nu prea știu că mai marii municipiului au îndatorat bugetul local cu peste 250 de miliarde de lei vechi! Credit contractat pe o perioadă de 15 ani, timp în care, oricine ar veni la conducerea Primăriei Turda trebuie să aibă grijă „cu pianul pe scări”. Thumbnail imageBanii vor trebui rambursați în 12 ani, după ce timp de 3 ani s-a considerat perioadă de grație. Conform informațiilor extrem de puține, furnizate referitor la acest subiect de oamenii lui Ștefănie, acest împrumut contractat de la CEC Bank are o „dobândă ROBOR 1M+1.5 pp”, orice o fi însemnând asta. Haideți să încercăm să vedem cum s-a ajuns aici, și pe ce s-au cheltuit banii... O enigmă de peste 24 de milioane RON cheltuiți din 2012 până azi.

 

Scurt istoric

 

Istoria împrumutului luat de Municipiul Turda de la CEC Bank este veche de cam două mandate. Ea a început în 2008, când Ștefănie a câștigat al doilea mandat de primar și a conștientizat că banii de la bugetul local nu-i vor ajunge niciodată pentru a realiza proiectele menite să-i aducă și un al treilea mandat. Problema străzilor din oraș era deja una destul de gravă însă primarul turdean se pregătea pentru răul și mai mare care avea să urmeze: introducerea rețelelor noi de apă și canal prin programul cu finanțare europeană al Companiei de Apă Arieș. Ștefănie era conștient că „aducerea la starea inițială” a străzilor ce aveau să fie distruse este imposibilă și era doar o vorbă în vânt, cu toate garanțiile în bani blocate pentru „bună execuție”. Așa că, pe 23.10.2008, Consiliul local Turda adoptă Hotărârea cu nr. 210 privind aprobarea Documentației de avizare și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului  de investiții: “Reabilitarea și modernizarea străzilor din municipiul Turda, cuThumbnail image finanțare din credit cu emisiune de obligațiuni municipale”. Lipsa de transparență a primăriei lui Ștefănie se manifestă și prin omisiunea publicării mai multor anexe, atenție, părți integrante ale Hotărârilor de Consiliu local (există deci obligativitatea publicării lor pe site-ul primăriei), astfel că nu vă putem prezenta ce străzi erau vizate spre asfaltare prin acest program. Putem doar să arătăm că, abia peste trei ani, în 4 august 2011, Consiliul local Turda decide să se împrumute la bancă pentru reabilitarea străzilor din Turda: urmau alegerile din 2012 și trebuia ca turdenii să fie amăgiți măcar cu... un strop speranță. Ceea ce s-a și întâmplat, Consiliul local adoptând HCL nr. 129 privind aprobarea contractării de către Municipiul Turda a unei finanțări rambursabile interne în valoare de 8.480.000 lei. La acea sumă, Municipiul Turda, adică bugetul local, nu era atât de îndatorat cum avea să ajungă în ziua de azi.

 

De la bani pentru drumuri, administrația Ștefănie s-a întins...

 

Probabil în urma negocierilor cu abilii bancheri, primarului turdean i s-a oferit o sumă mult mai mare ca disponibilă pentru un împrumut contractat de Municipiul Turda, așa că acesta s-a orientat imediat și, 10 zile mai târziu, a mobilizat Consiliul local care a adoptat HCL nr. 138 din data de 18.08.2011 privind aprobarea contractării de către Municipiul Turda a unei finanţări rambursabile interne în valoare de până la 25.523.118 lei (sau echivalent euro). Planurile faraonice ale lui Ștefănie vizau de-Thumbnail imageacum dublul sumei ce urma inițial să fie folosită pentru asfaltare, pentru a fi utilizată în scopulThumbnail imagefinalizării blocului O din sensul giratoriu (P-ța Romană) și transformarea acestuia într-un hotel de 4 stele care să aibă la ultimul etaj un Penthouse de 5 stele. Numai că și-a băgat „coada” liderul USL, Cristian Matei, stricându-i socoteala lui Ștefănie. Matei a încercat să determine folosirea împrumutului pentru investiții dorite de turdeni, în special pentru asfaltări. La ce le-ar fi folosit turdenilor acel hotel construit pe banii lor? Să-și bage pe-acolo puternicii zilei „pilele” sau neamurile?

Dar să vedem, mai întâi ce zice hotărârea inițială, Hotărârea Nr. 138 din data de 18.08.2011 privind aprobarea contractării de către Municipiul Turda a unei finanţări rambursabile interne în valoare de până la 25.523.118 lei (sau echivalent euro): „Art. 2. Contractarea finanţării rambursabile prevăzute la art. 1 se face pentru realizarea următoarelor obiective de investiţii de interes public local: - pana la 8.480.000 lei pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor din Municipiul Turda, conform HCL nr. 210/23.10.2008; - pana la 17.043.118 lei pentru finalizare investiţie în curs şi extindere imobil din Pţa Romană F.N., Municipiul Turda, judeţul Cluj, conform HCL nr. 137 din 18.08.2011”, se stipulează în hotărârea respectivă.

 

 

Ce ascunde Ștefănie?

 

Dar ce se mai precizează acolo? Printre altele că ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Turda următoarele date: a. hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia; b. valoarea finanţării rambursabile în valuta de contract; c. gradul de îndatorare al Municipiului Turda; d. durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;

e. dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile; f. plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă”, se menționează în HCL. Doar că noi am căutat prin site-ul lipsit de transparență al Primăriei Turda și nu am găsit aceste informații care ar trebui să se afle la vedere, să fie aduse la cunoștința cetățenilor. Că sunt banii lor, nu ai primarului Ștefănie.  

Thumbnail imageVăzând lipsa de transparență a primarului Ștefănie și a oamenilor săi din primăria Turda, am încercat să folosim Legea nr. 544/2001, una dintre cele mai importante arme pe care jurnalistul dar și cetățeanul însuși, o are la dispoziția sa în lupta cu opaca administrație turdeană și nu numai! Prin cererea cu nr. 6223 din15 martie 2016 am solicitat primarului Tudor Ștefănie următoarele: „Doresc să mi se transmită în format electronic următoarele informații: Cum a fost folosit creditul de la CEC Bank contractat de Municipiul Turda? Vă rog să precizați separat obiectivele la care s-au folosit sume din acest credit și să precizați data la care s-au efectuat plăți, suma și lucrarea sau serviciul pentru care s-a efectuat plata. Vă rog să precizați care este situația la zi a acestui credit, cât a mai rămas de tras din el? Ce sumă trebuie rambursată, cu ce dobândă, până când trebuie rambursați banii și de când curge termenul de rambursare? Precizez că informațiile îmi sunt necesare pentru documentare în vederea publicării unuia sau mai multor articole în organe de presă scrisă și online, unde activez ca jurnalist”.

Iată răspunsul, semnat de primar Tudor Ștefănie și director executiv Daniela Adace: „În urma adresei dvs. prin care solicitați informații privind creditul contractat de către Municipiul Turda la CEC Bank vă aducem la cunoștință următoarele: creditul a fost contractat în baza HCL 138/18.08.2011.biectivele finanțate din credit au fost stabilite prin HCL 138/18.08.2011; HCL 134/27.09.2012; HCL 87/15.04.2014; HCL 80/15.04.2015. Creditul a fost contractat pe o perioadă de 15 ani, cu  3 ani cu perioada de grație și 12 ani perioada de rambursare cu dobânda de ROBOR 1M+1,5 pp”.

Deci unde dai și... unde crapă! Ce am întrebat noi și ce ni s-a răspuns?!

 

Banii din împrumut, folosiți pentru te miri ce!

 

Ei bine, această HCL  a fost modificată prin HCL nr. 99 din 31.07.2012, HCL nr. 134 din 27.09.2012, HCL nr. 87 din 15.04.2014 și HCL nr. 80 din 15.04.2015. Prin prima dintre ele, așa cum am arătat, împrumutul viza asfaltări și blocul O. Prin următoarea, HCL 134, apar și alte obiective: Bazin de înot didactic școlar,  locuințe sociale și, bineînțeles, Parc Zoologic. La acesta din urmă administrația Ștefănie plătise deja aproape 19 miliarde de lei vechi firmei care lucra la Grădina Zoologică pentru - atenție! – lucrări neexecutate.

Următoarea, HCL 87 este foarte importantă, pentru că ar fi putut schimba fața orașului. Coaliția USL, condusă de consilierul local PSD, de atunci, Cristian Matei, a decis să se renunțe la Blocul O iar 9.331.063,32 lei să fie folosite pentru „Reabilitare, modernizare străzi în Municipiul Turda”. Era 15.04.2014. Nu se știe câți bani s-au cheltuit și pentru care dintre obiective, întrucât, așa cum am arătat, primarul Ștefănie refuză să facă publice aceste informații. Motiv pentru care l-am și acționat în instanță, judecătorii fiind singurii care ne pot ajuta să facem lumină în utilizarea acestor sume importante împrumutate de la CEC Bank. Însă un an mai târziu, la 15.04.2015 rămăseseră disponibili din împrumut 7.339.841 lei iar prin HCL 80 sumele pentru străzi au fost reduse la mai puțin de jumătate și se alocă 400.000 pentru... Casa de cultură aflată în ruină din 1989.

Până la acea oră, 18,1 milioane RON fuseseră deja cheltuite de municipalitate. Pe ce? Poate ne ajută instanța, întrucât Ștefănie nu vrea să spună cetățenilor pe ce a cheltuit atâția ani.

 

În loc de prolog

 

În ultimul an, sumele rămase din împrumut au fost topite în mod masiv și rapid. Au mai rămas de tras 854.468 de lei. Câți credeți că vor fi folosiți la străzi, pentru a se ilustra cât mai solid, modul în care primarul Ștefănie îi ia peste picior pe turdeni? 63 de lei. Da, vedeți bine, anul acesta, din împrumut, vor fi alocați la capitolul „Reabilitare, modernizare străzi din municipiul Turda”. O sumă și mai ridicolă este alocată reabilitării podului  de peste râul Arieș, 50 lei. În schimb, 400.000 lei vor fi destinați lucrărilor de la Parcul Zoo aceeași sumă fiind utilizată pentru a realiza o penibilă fațadă a Casei de Cultură, acum, înainte de campania electorală. Suma de 54.355 lei va fi destinată dezvoltării rețelelor de apă și apă uzată ale orașului.

Cred că nu mai este nimic de spus și, dincolo de lipsa de transparență a primarului Ștefănie, mai putem trage o concluzie. Este evident cine vrea reabilitarea străzilor din oraș și cine nu!

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh