28
Joi, Mar
20 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 În perioada următoare s-ar putea găsi o soluție pentru desfășurarea activității de transport în comun în întregul areal al Comunității Urbane Arieș. Demersurile au fost dezvăluite de primarul Câmpiei Turzii, Radu Ioan Hanga, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local.

În cadrul respectivei ședințe a Consiliului Local Câmpia Turzii, la momentul votării unor gratuități pentru transportul public de persoane, s-a ridicat problema serviciului de transport în comun, considerat a fi deficitar la nivelul municipiului. Consilierul local PD-L, Horațiu Bretoiu, care pentru o scurtă perioadă a fost chiar primar interimar, la finalul mandatului 2008-2012 a spus: ”Problema pe care vreau să o ridic este puţin pe lângă subiectul hotărârii pentru că noi hotărâm aici să acordăm gratuităţi pe transportul urban pentru anumite categorii de persoane. Problema este că noi nu avem transport urban în municipiul Câmpia Turzii! Noi va trebui să ne gândim şi să concesionăm serviciul de transport urban în Câmpia Turzii pentru că firmele care fac transport în oraș sunt firme care fac, de fapt, Thumbnail imagetransport interurban”, le-a atras atenția Bretoiu colegilor săi.

Primarul Radu Ioan Hanga a răspuns mărturisind că ”a existat o discuţie pe care nu am aprofundat-o în totalitate. Nu sunt în totalitate documentat, dar este vorba de constituirea transportului urban în Comunitatea Urbană Arieş. Repet, nu sunt sută la sută documentat, dar ideea a fost bună şi astfel transportul Turda - Câmpia Turzii nu mai este transport interurban ci devine transport urban”, a arătat în premieră Radu Ioan Hanga.

Reiterarea problemei transportului public din Câmpia Turzii, dar și din arealul întregii Comunități Urbane Arieș, a făcut să-mi revină în memorie o afirmație care, în urmă cu trei ani îmi atrăsese atenția. Cuvintele la care fac referire aparțineau directorului STP Alba Iulia, Stelian Nicola,într-o declarație dată colegului Zamfir Pop, pe blogul personal al acestuia: ”STP se află în Turda cu intenţia declarată de a presta într-un viitor cât mai apropiat acest serviciu public pe întreg teritoriul Comunităţii Urbane Arieş. Acest lucru va fi posibil dacă cetăţenii din municipiul Thumbnail imageTurda sunt mulţumiţi de serviciile prestate de către noi şi numai dacă în Câmpia Turzii şi în celelalte localităţi componente CUA vom fi doriţi”, a spus atunci Stelian Nicula.

http://zamfirpop.wordpress.com/2010/05/06/iese-ratl-intra-stpa/.

Așadar, iată că interesul pentru extinderea serviciului de transport în comun la întregul areal al Comunității Urbane Arieș exista încă de acum doi ani, cel puțin din partea operatorului acestui serviciu pe teritoriul municipiului Turda. Doar că acum, în 2013, este foarte probabil ca, la o eventuală licitație pentru serviciul de transport persoane pe teritoriul CUA, să se prezinte și alți operatori, pe lângă STP, cum ar fi Alis Grup sau Daghemana. Iar din punct de vedere politic, la Câmpia Turzii, nu cred că STP ar fi la fel de privilegiat cum se vorbește pe la colțuri că ar fi fost la Turda.

Oricum, un serviciu generalizat de transport în comun pe Comunitatea Urbană Arieș ar fi în beneficiul locuitorilor acestei entități administrative neoficiale iar noutăți despre acest serviciu aflat în proiect vom obține, cu siguranță, cât de curând posibil, chiar de la primarul Radu Ioan Hanga, când acesta va avea informații suplimentare, certe și actualizate.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh