24
Vi, Noi
68 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice se sărbătoreşte în fiecare an în data de 1 octombrie şi este un moment dedicat omagierii celor care au contribuit la dezvoltarea şi progresul comunității.

Cu acest prilej, Serviciul Public Local de Asistență Socială organizează în săptămâna 02.10.2017-06.10.2017 o serie de activităţi pentru persoanele de vârsta a 3- a din municipiul nostru, sub sloganul „Săptămâna Vârstnicului” .

Evenimentul va debuta în data de 3 octombrie 2017, de la ora 17:00, la Restaurantul „La Broscuța”.

Seara de 3 octombrie va fi una în care voia bună și bucuria reîntâlnirii cu membrii centrului se va concretiza în cadrul unei activități de socializare.

Vârstnicii comunității vor avea parte de momente artistice desăvârșite, alături de copiii talentați și ansamblurile folclorice din municipiul nostru, de prezentarea unor articole de artizanat confecționate în cadrul activităților desfășurate la Centru, dar și de etalarea talentelor culinare, în care plăcintele bunicilor vor fi degustate “ca acasă”.

Pe parcursul a două zile, în 3 și 4 octombrie, reprezentanții administraţiei locale, primarul Dorin Nicolae Lojigan şi viceprimarul Róbert István Szabó, însoţiţi de reprezentanţi ai Centrului de Asistență și Îngrijire la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice, vor vizita beneficiarii asistați la domiciliu, pentru a le oferi un zâmbet, o floare, şi un dar.

Această întâlnire este un prilej în care ne exprimăm recunoștința pentru ceea ce bunicii și părinții noștri, prin experiența lor de viață, au oferit comunității.

 

„Săptămâna Vârstnicului„ se încheie cu un spectacol oferit lor, de către Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în data de 5 octombrie 2017, ora 18:00, la Palatul Cultural „ Ionel Floașiu„.

Este vorba despre un spectacol folcloric intitulat Cum era odată-n sat, în care sunt implicate 3 asociații: Asociația Turda Tin, Ansamblul folcloric Țarina și Centrul de Zi Turda. Acesta va cuprinde o șezătoare în care se vor spune povești, se va cânta și se va juca, toate fiind presărate cu momente vesele din tradiția populară românească.

Vă așteptăm, la Palatul Cultural „ Ionel Floașiu” ca și dumneavoastră (părinți, bunici, nepoți), să faceți parte, alături de noi, (Primăria Câmpia Turzii), din spectacolul folcloric „Cum era odată-n sat”.

 

DIRECȚIA RELAȚII CU COMUNITATEA

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh