19
Vi, Ian
46 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
 Primăria Municipiului Câmpia Turzii a înțeles necesitatea tehnologizării procesului de măturare a străzilor, astfel că în această perioadă a realizat, prin intermediul operatorului de salubritate din municipiu, o achiziție menită să faciliteze și să eficientizeze curățirea străzilor.
    Astăzi, 21 decembrie 2017, a fost efectuată recepția unei automăturătoare noi, achiziționată în sistem de leasing, pe o perioadă de 72 de luni, de către Compania de Salubritate S.A. din Câmpia Turzii.
        Prețul de achiziție al utilajului a fost de 794492.28 lei,  fără TVA, iar oferta câștigătoare a fost depusă de către societatea B.T. Best Tools Company SRL.
        Automăturătoarea va putea fi folosită atât pentru măturarea și spălarea străzilor din Municipiul Câmpia Turzii, cât și pentru colectarea reziduurilor mici de pe carosabil.
Buncărul de colectare a reziduurilor are o capacitate de 5 metri cubi, iar rezervorul de apă va putea înmagazina aproximativ 1600 de litri.
        Având în vedere acest fapt, utilizarea acestei automăturători se va putea face exclusiv după perioada de iarnă, la temperaturi mai mari de 5 grade Celsius, pentru a se preveni deteriorarea instalației de apă.
        „În Municipiul Cluj Napoca, patru astfel de măturătoare curăță întreaga suprafață a municipiului, astfel că un municipiu de dimensiunile Câmpiei Turzii va putea fi curățit, fără probleme, de o automăturătoare. După punerea acesteia în funcțiune, vom elabora un program de parcare a autoturismelor pe străzile din municipiu, astfel încât parcarea acestora să nu perturbe activitatea utilajului de automăturare”, a declarat primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.
        Prin achiziția realizată astăzi, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin operatorul de salubritate trece într-o nouă etapă în ceea ce privește asigurarea bunăstării și curățeniei municipiului, oferind cetățenilor străzi salubrizate modern, cu utilaje la nivel european.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh