28
Joi, Mar
23 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

jertfelor sângeroase de la Stalingrad și Oarba de Mureș, românii au fost loiali, alături de aliații lor, împotriva terorii, a fascismului și a tiraniei.

Spiritul de viteji și de învingători îi ghidează pe militarii noștri și astăzi, pe teatre de operațiuni dintre cele mai crâncene, precum Irak și Afghanistan, iar acolo unde ei sunt prezenți, drapelul de luptă al armatei țării noastre strălucește, în amintirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

Așa cum purtătorii uniformei kaki au o datorie sfântă de a apăra hotarele patriei, și noi – civilii – avem datoria sfântă de a onora imaginea și memoria Armatei, iar astăzi, la 25 octombrie 2018, vă transmitem din toate sufletele de români „La Mulți Ani, dragi militari, bravi eroi ai țării noastre!”.

Suntem în An de Centenar și sărbătorim 100 de ani de unitate națională, însă această unitate nu ar fi fost posibilă fără două citate extrem de importante:

„Pe aici nu se trece!”, rostit de marele general, Averescu, în Primul Război Mondial, și „Ostași vă ordon, treceți Prutul!”, rostit de mareșalul, Ion Antonescu – în a doua conflagrație mondială.

 

Tocmai din aceste motive, se cuvine să avem recunoștință și un amplu respect pentru fiecare soldat român, indiferent că face parte din Trupele Terestre, Aeriene sau Marine.

 

Dumnezeu să binecuvânteze și să păzească Armata României!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh