28
Joi, Mar
23 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Administrația locală a municipiului nostru se află într-o luptă continuă privind prevenirea consumului de droguri prin activități care vizează creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a tinerilor în vederea neînceperii, ameliorării consumului de tutun, alcool, droguri și substanțe noi cu proprietăți psihoactive și creșterea influenței factorilor de protecție.

În acest sens, în ziua de joi, 29 noiembrie 2018, cu începere de la ora 12:00, Sala de Ședințe a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii va găzdui evenimentul „Prevenirea consumului de droguri prin artă și educație”.

Activitatea se adresează în principal elevilor din clasele V-XII din municipiul Câmpia Turzii. În prima parte va avea loc o prezentare de filme cu tematică antidrog, realizate de către elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” şi Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii. Tematica pieselor se bazează pe dezvoltarea de abilități și oferirea de alternative sănătoase tinerilor, axându-se pe dezvoltarea personală a acestora în prevenirea consumului.

În partea a doua se va desfăşura o sesiune de informare antidrog, susţinută de către un reprezentant al Tribunalului Cluj şi un reprezentant al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj.

Estimăm un număr de 125 de participanţi: aproximativ 100 de elevi  de la şcolile din oraş, cadre didactice, specialişti  de la nivel local şi judeţean implicaţi în activitatea de prevenire, intervenţie şi recuperare a consumului de droguri, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice locale şi judeţene.

La eveniment vor lua parte comisar de poliţie Sebastian Marcu, şef Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj, care le va prezenta elevilor o serie de filme cu mesaj anti-drog, dar și judecătorul Cristi Dănileț, care va susține o lecție de educație juridică.

Totodată, în cadrul activității vor fi difuzate două filme anti-drog, realizate de elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” și de la Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”, iar cei care au contribuit la realizarea celor două pelicule vor fi premiați.

“Strădaniile noastre nu se vor opri atât timp cât suntem conștienți de faptul că tinerii din orașul nostru încă sunt victime ale unui fenomen nociv și periculos. Vom încerca toate eforturile  posibile pentru a-i determina pe tineri să nu adopte astfel de comportamente deviante. Sunt părinte și nu aș vrea niciodată să știu ce înseamnă să-mi văd copilul pradă acestui viciu. Tocmai din aceste raționamente voi continua munca pentru acești tineri“ - declară primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.

Direcția Relații Cu Comunitatea

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh