29
Vi, Mar
19 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Pentru o mai mare consistență a gestului de apreciere și respect pentru vârstnicii din localitate, în 10 decembrie 2016, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii au legat două evenimente. În cadrul primului, sâmbătă, de la ora 16, în sala de şedinţe a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”, au fost premiate, în cadru festiv,  cuplurile  care în acest an, au împlinit 50 de ani de căsătorie. 

Primarul Municipiului Câmpia Turzii Dorin Nicolae Lojigan și viceprimarul, Róbert-István SZABÓ, au înmânat cuplurilor care sărbătoresc “Nunta de Aur”, premiile în bani stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 196 din 31 octombrie 2016, dar și câte un trandafir, doamnelor.

Atât unul, cât și celălalt dintre oficialii pomeniți mai sus, au transmis cuplurilor premiate un mesaj de încurajare și apreciere din partea Primăriei Câmpia Turzii, după care, longevivele familii au fost invitate în sala de spectacole pentru a urmări Concertul coral de colinde, pregătit în mod special pentru ei.

Intitulat „Când s-a născut Domnul sfânt”, concertul a prilejuit evoluțiile artistice ale Coralei Preoţilor din Turda, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare şi Formaţia „Melody” din Baia Mare, recunoscute la nivel naţional şi internaţional pentru cântecele şi colindele pur româneşti. Dar mai ales a renumitului cor din Câmpia Turzii, Astra.

.............

Link foto evenimente: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/9898-premiere-nunta-de-aur-la-campia-turzii-si-c0ncert-coral-de-colinde

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh