29
Lun, Mai
38 New Articles

Cultură
Typography

Duminică după-amiaza, de la ora 15, Casa Familiei Rațiu a găzduit un eveniment cultural prilejuit de lansarea, și în orașul de pe Arieș, a cărții „Am ales România - Povestea mea”, manifestare care a beneficiat de prezența autoarei, Clotilde Armand.

Cuvântul din faza de început a întâlnirii din sala de conferințe de la Centrul Rațiu pentru Democrației, a aparținut lui Daniel Doboș, unul dintre membrii Asociației T9, recent demisionar din Uniunea Salvați România, pe listele căreia a candidat pentru un post de senator. „Eu cred că vor fi câteva momente interesante. O lansare de carte nu e întotdeauna ceva foarte atractiv, nici în orașul nostru însă Clotilde reprezintă pentru mine simbolul implicării. E o alegere. Alegem să facem ceva pentru noi și alegem să facem ceva pentru proprietate. Mă bucur că Clotilde, pe care o numesc o prietenă, mai mult decât atât, a decis să vină la noi, la Turda. Cred că o să înțelegeți, după ce o să ne explice ea de ce a ales România, de ce o admir atât de mult”, a  spus Daniel Doboș. Trecem cu generoasă ușurință peste faptul că Doboș s-a adresat celor prezenți stând cu spatele la invitata de la București și făcând aprecieri ca aceea că „o lansare de carte nu este întotdeauna ceva plăcut”, unul dintre acele momente în care este bine să vorbești doar în nume propriu.

Cel care a făcut o scurtă prezentare apariției editoriale intitulată „Am ales România – Povestea mea”, a fost profesorul Octavian Gruian, membru al asociației care a organizat evenimentul.  Gruian a făcut o comparație, nu știm cât de potrivită, între revenirea lui Ion Rațiu în țară, în 1990, și apariția Clotildei Armand în politică, ambii fiind considerați străini. Ion Rațiu se implică în politică, devine candidat la președinție și este învins. El era STRĂINUL.

După două decenii și jumătate, unii dintre români s-au dezmeticit. Și-au dat seama, tardiv, de imaturitatea lor politică, scuzabilă poate în anii 90…

Să revenim în prezent. Partidul lui Ion Rațiu, unul dintre partidele istorice ale României e pe cale de dispariție. Nici celălalt partid istoric nu se simte prea bine….

Din zona societății civile (existentă, din păcate, doar în mediul urban educat) se iscă o nouă formațiune politică. În prim-plan se află iarăși STRĂINUL.

Poate chiar mai grav pentru românul mediu misogin din tată-n fiu: STRĂINA. Este doamna Clotilde Armand, cea care, la un moment dat, a ales România”, consideră profesorul Gruian, care și el a scăpat, așa cum ați putut constata, o afirmație menită cel puțin să intrige, dacă nu să scandalizeze: „românul mediu este misogin din tată în fiu”. Chiar așa să fie, domnule Gruian?

Trecem și peste aceasta, cu aceeași generozitate ca și în cazul considerațiilor colegului său antevorbitor, și ajungem la momentul în care invitata, Clotilde Armand, a cerut celor prezenți să intre în dialog cu ea, să i se pună întrebări. Tot autoarea cărții prezentate și la Turda, în spațiul generos al Casei Rațiu, a fost însă cea care a vorbit zeci de minute despre întrebările la care răspunde cartea sa: de ce să alegi România, de ce să-i alegi pe români? Sau, ca să-l parafrazăm pe profesorul Gruian, „De ce, atunci când milioane de români aleg Occidentul, un occidental alege România?”

Iar Clotilde Armand, simpatică și  vorbind o română foarte coerentă, emite câteva idei, găsește motivații și stabilește criterii în urma cărora apar comparații sincere și experimentate între țara noastră și țările din Occident, fie că este vorba de Franța, unde s-a născut, SUA, unde a studiat la MIT și l-a cunoscut pe soțul său român sau Germani, unde a trăit câțiva ani. O să încercăm în cele ce urmează să extragem câteva considerații dintre multele interesante spuse de actualul politician militant român, Clotilde Armand.

 

„Pentru a reconstrui țara asta, eu cred că în primul rând trebuie să fim sinceri. Încrederea se bazează pe sinceritate, și atunci, gata!”

 

„Am avut șansa să devin o persoană publică extrem de repede, fără să fiu nevoită să fac și n-aș fi făcut oricum niște compromisuri. Să știți că într-un partid politic, mi-am dat seama, dacă nu ai reușit extrem de repede să devii o persoană publică, cei care după un anumit timp reușesc, sunt cei care, în general, nu s-au purtat foarte frumos cu ceilalți. Pentru că trebuie să lupți cu toți să ajungi sus. Dar e nu am făcut asta, am devenit repede o persoană foarte cunoscută, fără să „omor”, între ghilimele, pe nimeni și fără să „calc pe cadavre”. Am avut această șansă.”

 

„Această carte am scris-o în doar două luni, practic dintr-o „trăsătură de condei”.

 

„Acum, când am intrat în această lume politică îmi dau seama cât de goale sunt cuvintele și cât de important este ce ai făcut și ce ai construit. Ce ai făcut este, de fapt, cine ești, nu cine spun că ești.”

 

„Am scris această carte pentru a promova sinceritatea.”

 

„Meritul unei persoane se vede în funcție de cât ai primit și cât dai înapoi!”

 

„Soțul meu a fost marcat de o întâmplare din viața sa. A primit o bursă să studieze în America, tot la MIT,  dar nu avea bani să-și cumpere bilet de avion. Fundația Soros i-a oferit bilet de avion, dar numai dus. A verificat și a văzut că biletul dus-întors ar fi costat cu un dolar în plus. A mers la cei de la Fundația Soros  și le-a spus că le dă el un dolar, pentru că vrea bilet dus-întors. Cei de acolo i-au spus însă: „- Nu, nu! Noi îți plătim biletul dus. O să îți cumperi tu de acolo un bilet dus-întors!” Acest lucru l-a marcat, iar el mi-a spus: „Eu sunt o persoană care se întoarce în țara sa!”

 

„Eu am devenit româncă pentru a deveni o franțuzoaică mai bună!”

 

„Eu cred că salvarea Europei de vest va veni din Europa de est!”

 

Clotilde Armand a vorbit, la un moment dat și despre Turda, exteriorizând o primă impresieîn urma unei prime treceri prin acest municipiu: „E prima dată când vorbesc într-un oraș mai mic și sunt foarte impresionată. Curtea aceasta (NR – curtea Casei Rațiu), activitățile care se desfășoară aici... De fiecare dată când merg într-un mediu așa, de orașe mai mici, sunt extrem de plăcut surprinsă. Știți că am acest proiect „Hai la pas prin sat”. Mereu găsesc oameni interesanți, cultivați, cu bun gust, care păstrează valorile democrației și mi se pare că România este o mare speranță peste tot. Atâta timp cât voi existați și sunteți aici, un oraș frumos... Când e un oraș frumos, cu arhitectura frumoasă care este aici, asta vă ajută pe voi să vă cunoașteți pe voi, să vă cunoașteți identitatea! Sunt foarte optimistă”, a opinat Clotilde Armand.

A fost invitat la cuvânt și Indrei Rațiu, gazda întâlnirii. „Ne cunoaștem doar de 30 de minute dar deja am impresia că suntem cumva, verișori primari. Întrebarea care se pune - „Cine suntem noi?” – mă privește în mod special pentru că și eu vin dintr-o familie înstărită,  cu copii de ambele părți, englezi și români. Am fost convins că trebuie să fac ce trebuie, să reprezint familia și totul va fi bine. Mai târziu am realizat că, unii dintre noi, trebuie, cum spune Biserica, „să ne -naștem din nou, a doua oară”. Asta se petrece prin multe suferințe și această cale m-a adus aici în țară, când aveam o identitate pur englezească. Fără un răspuns clar la această întrebare, sunt handicapat. Turdenii înțeleg asta. Aici este un oraș în care se poate renaște și mulțumesc pentru asta!”, a spus Indrei Rațiu, după care fiul politicianului Ion Rațiu i-a expus invitatei câteva dintre acțiunile derulate de Familia Rațiu la Turda și în România, ba chiar a relatat câteva aspecte, mai dramatice sau mai anecdotice, din istoria nu foarte îndepărtată a familie sale.

Concluzia care vine de la sine după o astfel de întâlnire, după prezența Clotildei Armand la Turda, este că un eveniment cât se poate de firesc a avut loc în locul cel mai potrivit din oraș, sub acoperișul Centrului Rațiu pentru Democrație. Locul unde bate inima societății civile turdene, la un nivel cosmopolit și unde se fac pași mari pentru sprijinirea democrației, conform dorinței marelui Ion Rațiu.

Am plecat de la întâlnirea cu Clotilde Armand în momentul în care i s-a cerut să vorbească despre relațiile existente la vârful Uniunii Salvați România, pentru a rămâne în inimă și în suflet cu momentele pe care le-am câștigat din întâlnirea cu militantul pentru democrație care a transmis un mesaj de încredere și optimism pentru această țară și locuitorii ei, între care a ajuns să se simtă acasă.

 -------------------

Aici aveți o galerie foto de la eveniment: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/10835-clotilde-armand-la-turda

 

 

 

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh