28
Joi, Mar
20 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat astăzi, 15 septembrie 2017, autorizația de construire pentru obiectivul „Drum de legătură varianta sud – comuna Florești, județul Cluj, între kilometri 2+272 și 2+678,115”. Este vizat astfel un sector de drum care vine în prelungirea celor 2,272 kilometri ai centurii de sud, respectiv tronsonul care începe din spatele complexului comercial, locație în care vi fi amenajat un sens giratoriu, și se continuă până la intersecția cu drumul Sfântul Ioan.

            „Fiind un obiectiv de importanță majoră pentru zeci de mii de clujeni, am tratat cu maximă celeritate cererea adresată în această dimineață de primăria comunei Florești, astfel încât, în cel mai scurt timp, am reușit să eliberăm această autorizație absolut necesară în vederea demarării execuției lucrărilor de construire al întregului traseu al centurii”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Durata de execuție a lucrărilor de edificare a centurii de sud a Floreștiului este de maximum 24 de luni, termen care curge de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

 

  Biroul de presă

15 septembrie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh