26
Sam, Mai
71 New Articles

Administrație
Typography

Localnicii din comuna clujeană Iara au protestat din nou, marţea trecută, faţă de constructorul Autostrăzii Transilvania, aproximativ treizeci de persoane anunţând că blochează drumul pentru camioanele Bechtel, nemulţumite că acestea le distrug drumul şi casele.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Adnana Ilieş, a declarat agenţiei MEDIAFAX, că localnicii din comuna Iara au primit de la Primărie aprobare pentru o adunare populară între orele 8.00 şi 22.00, dar de fapt intenţionează să oprească autocamioanele care transportă material pentru autostradă.
La faţa locului s-a deplasat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, pentru a negocia cu protestatarii.

Acesta le-a promis localnicilor că vor fi controale permanente în zonă, atât ale Poliţiei, cât ale Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene, pentru a stabili dacă se respectă tonajul.

Reversul medaliei

În ziua următoare a avut loc un alt protest, dar de data aceasta cei care au blocat drumul au fost camionagii. Peste 20 de camioane ale companiei Bechtel care transportă material pentru Autostrada Transilvania au blocat, miercuri 20 august, timp de două ore, drumul la intrarea în comuna clujeană Iara, şoferii fiind nemulţumiţi că Poliţia intenţiona să verifice dacă este respectat tonajul.
Surse din Poliţie au declarat pentru agenţia MEDIAFAX că poliţiştii au intervenit la faţa locului pentru rezolvarea situaţiei, cei 20 de şoferi fiind îndemnaţi să folosească drumul de aliniament şi să nu treacă prin comună.
„Cele 20 de camioane au oprit la filtrul unde Poliţia şi reprezentanţii Consiliului Judeţean urmau să cântărească maşinile, pentru a vedea dacă respectă tonajul. Drumul a fost blocat aproximativ două ore, în cele din urmă camionagiii fiind trimişi pe drumul de aliniament, care ocoleşte comuna”, au afirmat sursele citate.

Se pare că protestează în zadar
Oamenii din comuna Iara au blocat, de mai multe ori în ultimele luni, drumul judeţean care trece prin localitate, din cauza nemulţumirilor legate de transporturile făcute de compania Bechtel.
Autorităţile române au semnat, în luna martie, cu firma Bechtel, un protocol care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor pe durata construcţiei Tronsonului 2B al Autostrăzii Transilvania, stabilit în urma unor întâlniri cu toate instituţiile implicate în proiectul autostrăzii.
Acordul vizează folosirea mai multor drumuri judeţene, precum DJ 107L, DJ 107 M şi DJ 103 V, şi se referă la lucrările de întreţinere pe durata construcţiei.
Constructorul autostrăzii trebuia să efectueze, potrivit protocolului, lucrările de reparaţii prioritare pe unele sectoare de drum, cu asigurarea utilajelor şi a forţei de muncă necesare şi să finalizeze instalarea podului peste râul Arieş până cel târziu la 15 aprilie, pentru a face posibilă dislocarea traficului de pe zona Buru-Iara. De asemenea, conform protocolului, Bechtel trebuia să finalizeze, până la 15 mai, drumul de ocolire a localităţilor Luna de Sus şi Vlaha, astfel încât traficul aferent să fie deviat din localităţile aminitite.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh