29
Vi, Mar
19 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După publicarea ultimului articol, scris de subsemnatul referitor la preluarea funcției de președinte al USR Turda de către Emil Turdean, omul de afaceri m-a contactat telefonic propunându-mi o întâlnire în care să discutăm despre motivele reale care l-au făcut să accepte, temporar, această funcție. Am acceptat imediat, pentru a sluji interesul cititorilor noștri de a avea un tablou complet a realităților politice de la nivel local. Mai jos vă prezentăm rezultatul, vă sigur, foarte interesant, într-un interviu structurat în două episoade, pentru lectura mai ușoară:

 

Reporter: Ce v-a determinat să preluați șefia USR, după ce ați fost implicat în acțiunile Asociației Turda Nouă?

Emil Turdean: Am fost membru USR de la început. Cred în principiile lor, adică oamenii din politică trebuie să fie curați, oameni care nu fac politică pentru a se îmbogăți ci pentru a ridica masa oamenilor, adică cât mai mulți oameni să aibă acces la resurse și la cunoaștere. Degeaba avem trei bogătași și  șapte săraci.

Am accepta funcția de președinte la Turda pentru că am avut un coleg de-al nostru președinte la Turda iar timp de un an de zile nu s-a făcut nici o ședință, nu s-au adunat nici măcar cotizațiile. Cei de la Cluj m-au abordat, cunoscându-mă, și m-au întrebat ce se întâmplă. Le-am răspuns că nu știu ce se întâmplă, l-am sunat pe președinte de câteva ori dar nu mi-a răspuns niciodată.

Au convocat ei Biroul Organizației Turda, ne-am întâlnit... Sincer am propus eu alte persoane întrucât nu am calitatea de a fi un președinte sau un politician care spune ce nu crede. Nu o să spun niciodată ce nu cred. Până la urmă am accepta pentru o perioadă de 4 luni și jumătate, până pe 15 ianuarie, cu termeni clari, să pot aduna 30 de membri noi cotizanți. Le-am spus că nu vor fi 30 ci 50 pentru că, la nicio săptămână de când am acceptat am avut 10 membri noi, cu adeziuni semnate. Oameni de la care nici nu mă așteptam, în schimb am avut și oameni de la care aveam speranțe și m-am dus la ei, le-am dat adeziunea și apoi m-au sunat că vor să-mi explice! Nu au ce să-mi explice pentru că nu este nimeni obligat să intre într-o formație sau organizație datorită faptului că-l știu pe Emil Turdean, nu are nimeni obligații față de nimeni.

Deci pentru asta am acceptat, foarte clar, până pe 15 ianuarie. După 15 ianuarie, Turdean nu o să mai fie președintele USR sau al altui partid. O să mă retrag întrucât am alte bătăi de cap. Mi-am mărit ferma într-o altă localitate din județul Cluj.

Dar cred că lucrurile trebuie să se schimbe, politica de azi din România, partidele și politicienii care din 1990 s-au învârtit în politica din România nu este una care să ridice România și nivelul de trai al poporului.

 

Dar de ce ați acceptat doar pentru o perioadă așa scurtă? De ce să nu continuați dacă lucrurile se vor dovedi că au început să meargă?

Nu pot pentru că tocmai aceasta este ideea, nu avem ce căuta oameni trecuți de 50 de ani în față. Eu pentru asta militez, în asta cred și atunci cum pot altcumva să fac decât să încerc să aduc 50 de membri noi și-i voi aduna până pe 15 ianuarie, iar după aceea, când ai un bazin mare poți alege. Sunt sigur că sunt oameni mult mai inteligenți, mult mai competenți și, poate, mult mai curați decât mine, că nici eu nu sunt un om 100 % imaculat și nu pot arunca primul piatra. Fiecare am mai greșit în viață, așa că sunt sigur că există oameni mult mai valoroși decât mine și militez în cadrul USR pentru reducerea mandatului senatorilor și deputaților la un singur mandat și la primar cel mult două mandate. Nu să stea o viață de deputat acolo, 5-6 mandate fără niciun rezultat. Vin alții. Tu ai plecat, partidul nu te mai susține, du-te la alt partid să te facă, pentru că așa vine tineretul... Nu se dă nicio șansă în partidele actuale tinerilor, doar acelor tineri care se supun celor bătrâni. Eu nu vreau să se supună nimeni mie și nu voi sta mai mult de 15 ianuarie.

 

Cum rămâne cu relația cu Andrei Suciu și T 9? El colaborează cu USR, i-ați propus să vină în USR?

Aseară am participat la întâlnirea celor de la T 9, le-am făcut propunerea să facă pasul spre USR tuturor colegilor de acolo, iar acum aștept rezultatul. Poate vor trece, poate, nu. Nu mă bazez decât pe cei care își depun adeziunea. Eu sper să treacă dincoace. Nu știu... Nu am vorbit personal cu Andrei, că nici el nu are un statut special să mă rog de el, dacă vrea face pasul, dacă nu, rămâne în continuare la T 9. Este opțiunea lui.

 

Veți continua oricum echipa făcută cu el? Ați pornit un proiect împreună... Deci Emil Turdean părăsește T 9 sau își va aduce aportul, în continuare, alături de Andrei Suciu și T 9?

O să încerc dar nu știm care va fi viitorul cu Andrei, pentru că nu l-am întrebat când s-a întors din Indonezia ce vrea să facă. El a avut o perioadă destul de grea acolo, nu este ușor să lucrezi pe 38 de grade și 90-100% umiditate. Când ne întâlnim vorbim altceva. E și prea devreme dar el de multe ori a afirmat că, dacă simte el că poate intra în competiție va intra, dacă nu, el poate construi în continuare poduri, ăși poate pune în valoare cunoștințele sale în altă parte...

 

De la ce v-ați certat, sau s-au certat Andrei și Daniel Doboș? Doboș a părăsit T 9 dar știu că el cochetează cu activitatea politică...

Daniel este un băiat „jos cu pălăria”, dar nu știe lucra în echipă. Este rebel... Nu s-au certat niciodată, nu a fost o ceartă deschisă între oameni. Pur și simplu, Daniel a crezut și crede în continuare că el poate să meargă și singur pe drum. Și atunci i s-a oferit șansa să meargă singur pe drum, nu este nicio problemă, vorbim, dar îl lăsăm pe drumul lui. Fiecare crede că poate... Între a putea și a face, este mare diferență.

 

El este autosuspendat din USR. Ce veți face dacă se va reactiva ca membru al USR, având în vedere scandalul iscat de dezvăluirile din presă referitoare la cele două crime pentru care a fost condamnat în Germania, pentru care el susține că a fost achitat și că are un cazier imaculat. Eu am purtat o discuție cu el și l-am întrebat de ce nu organizează o întâlnire cu presa, în care să prezinte dovezile reabilitării sale, pentru a avea aceleași drepturi cu orice alt om, să alegi și să fii ales?

Treaba asta i-am spus-o și eu. Când a venit la T 9 i-am cerut cazierul, ca oricărui alt membru. La T 9 a venit cu un cazier alb. Eu nu am știut cine este Daniel Doboș până a venit în T 9. Nici nu m-a interesat. Mi s-a spus că a fost în pușcărie în Germania pentru două crime, iar eu l-am întrebat pur și simplu. El mi-a spus că a avut o problemă și atât. Ulterior și noi am aflat mai multe și l-am întrebat de ce nu iese în față pentru că el este curat, statul german nu îi dădea drumul dacă îl credea vinovat. Ieși în față și explică! Nu este un criminal în serie, a avut o vârstă, 22 de ani, a fost bodyguardul cui a fost, de aceea era plătit, să facă ce trebuia să facă, nu știu de ce nu a făcut treaba asta până la urmă, fiecare răspunde de faptele sale ca și de cele negative. Daniel este un băiat isteț, îi merge capul, și atunci are libertatea să defileze singur. Punct!

 A consemnat Ionel IGNAT

(va urma)

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh