28
Joi, Mar
22 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Reporter: Aşadar, cum s-a derulat activitatea colectivului de poliţişti condus de dumneavoastră în 2008? Eventual ar fi bine să ne prezentaţi şi câteva cifre, date statistice care 

să ilustreze, comparativ cu anul anterior, rezultatele organelor de poliţie.

Marcel Bogdan: Eu aş începe să vă prezint câteva din gândurile, direcţiile care au stat la temelia activităţii noastre la începutul anului 2008. Aş vrea să vă spun că, în primul şi-n primul rând, a stat ideea menţinerii unui climat de siguranţă publică pentru prevenirea infracţionalităţii stradale. O altă direcţie importantă a fost combaterea violenţei şi protecţia patrimoniului. Nu mai puţin importantă a fost soluţionarea criminalităţii economico-financiare care grevează asupra mediului de afaceri. Şi ultima mare direcţie a fost reducerea nivelului victimizării prin accidente rutiere. Mergând să detaliez fiecare din cele patru puncte importante prezentate anterior, aş insista asupra menţinerii climatului de siguranţă publică prin diminuarea infracţionalităţii stradale. Şi aici, numărul de patrule stradale pe care noi le-am trimis în teren au fost suplimentate prin contribuţia Poliţiei Comunitare, căreia trebuie să-i mulţumim pentru eforturile pe care le face să ne sprijine, pentru ca împreună, în sistem integrat, dar şi cu Jandarmeria, reuşim să venim pe străzi în întâmpinarea dorinţelor cetăţenilor de a avea o linişte şi o siguranţă publică. Nu am reuşit în toate situaţiile să combatem infracţionalitatea stradală. Câteva date statistice vin să ne confirme acest lucru.

 
Haideţi să vorbim puţin şi despre infracţiunile aşa-zis mai spectaculoase, cum ar fi traficul şi consumul de droguri, prostituţie. Cum stăm la acest capitol în Municipiul Turda.
Aş începe cu prostituţia, având în vedere competenţa instituţiei din care fac parte respectiv Poliţia Municipiului Turda. În anul 2007 am iniţiat un program mai amplu de “curăţare” a activităţii infracţionale pe linie de prostituţie, pe raza municipiului şi am avut un număr mai mare de constatări decât în 2008. Eu zic că trecătorii pot să observe acest lucru. În 2007 erau mai prezente pe marginea drumurilor anumite persoane care practicau această infracţiune, această meserie. Anul 2008 ne-a adus în situaţia de a constata un număr de până în 20 de infracţiuni de prostituţie. Dar, majoritatea clienţilor care apelează la serviciile unor astfel de femei nu sunt cetăţeni turdeni, ci şoferi aflaţi în tranzit care apelează la astfel de servicii. Noi am reuşit să-i identificăm. De multe ori aceştia nu doresc să le fie dezvăluită identitatea, nu doresc să facă plângeri, nu doresc să ne susţină în nici un mod pentru documentarea activitaţii infracţionale. Eforturile noastre au fost încununate de succes, poate fi văzută pe marginea drumului o “faună” mai puţin numeroasă decât în anii anteriori. Cât priveşte consumul şi traficul de droguri, vreau să vă reamintesc că aceste infracţiuni sunt de competenţa crimei organizate. Din câte ştiu eu, au fost câteva acţiuni încununate de succces, dar pot să vă spun că Turda nu este un „picior” important al traficului şi consumului de droguri.  Bineînţeles că se poate eradica aproape total o astfel de situaţie. Nutresc şi am bucuria să vă spun că consumul şi traficul de droguri nu s-au apropiat de instituţiile de învăţământ. Acesta este un lucru foarte important pentru că ajungem la ceea ce vă spuneam înainte, că patrulând în preajma instituţiilor de învăţământ, noi, jandarmii, Poliţia Comunitară, schimbând informaţii împreună şi beneficiind de ajutorul foarte important al dascălilor, al directorilor de şcoli, am reuşit acest lucru. Pe această cale, le mulţumesc tuturor directorilor de instituţii şcolare pentru modul în care au înţeles să colaboreze cu noi şi îi asigur că, pe viitor, vom intensifica colaborarea, astfel încât să nu avem elevi cuprinşi în sfera infracţională, atât ca autori, dar mai ales ca victime ale unor infracţiuni, indiferent de genul infracţiunilor de care vorbim aici.
Aţi avut în ultima perioadă crime, omoruri cu sânge rece?
Vă tentează, ca ziarişti, şi tentează în general opinia publică faptele de mare violenţă. Pot să spun că Turda şi comunele arondate nu fac obiectul unui număr mare de infracţiuni de crimă şi tentativă de omor. Totuşi, am avut în cursul anului 2008 două astfel de fapte. Din investigarea şi probarea activităţii în cele două infracţiuni de omor, acestea au survenit ca urmare a unor stări conflictuale generate de prezenţa alcoolului, sunt stări conflictuale care au izbucnit instantaneu pe fondul consumului de alcool, una dintre părţi recurgând la cuţit pentru, zicea, a-şi face dreptate. Din păcate, a curmat viaţa unei alte persone. Vreau să vă spun iar, spre meritul nostru, că în ambele situaţii, în mai puţin de cinci ore infractorii au fost identificaţi, cercetaţi şi prezentaţi Parchetului cu propunere de arestare. Propuneri pe care Parchetul şi le-a însuşit, dar cel mai important este că instanţa de judecată şi-a însuşit propunerile Parchetului, iar cei în cauză au fost cazaţi în penitenciar în foarte scurt timp.
Haideţi să vorbim puţin de problemele din trafic cu care se confruntă mai ales şoferii turdeni, dar şi pietonii, este adevărat. Pentru că, aşa cum aţi spus, Turda este un nod important dar, mai mult,  are o şosea destul de îngustă şi făcută în alte timpuri în care nu erau atâtea autoturisme în trafic.
Aşa este ...
Ce s-a făcut pentru rezolvarea acestei situaţii, pentru îmbunătăţirea şi fluidizarea traficului?
Am să consult câteva date statistice din materialul pe care-l am în faţă şi am să vă spun că pentru redu-cerea nivelului victimizării populaţiei prin accidente rutiere, noi am acţionat în primul rând pentru creşterea fluidizării circulaţiei şi a nivelului de siguranţă rutieră a participanţilor la trafic. Aş vrea să fac o paranteză şi să menţionez faptul că, împreună cu Primăria, am demarat un program partenerial prin care Primăria ne-a pus la dispoziţie persoane care au asigurat supravegherea trecerilor de pietoni din preajma şcolilor, astfel încât pot să spun că pentru al treilea an consecutiv că n-am avut niciun elev victimă a unui accident de circulaţie în preajma instituţiilor de învăţământ. Este un lucru extrem de important pe care vreau să-l subliniez şi cetăţenii să întelegă că ne-am îndreptat atenţia în primul rând spre elevi. Apoi am încercat să ne perfecţionăm modul de acţiune, al Poliţiei Rutiere, acest lucru rezultând din evoluţia situaţiei operative şi modificările conjuncturale ale circulaţiei. Fluxul rutier a fost modificat de câteva ori pe raza oraşului, au apărut semafoare, semnalizări ale trecerilor de pietoni, s-au lărgit benzile de circulaţie într-un sens la ieşirea din oraş. N-am înregistrat un număr mai mare de accidente grave pe raza oraşului Turda, în schimb accidentele uşoare soldate în general cu tamponări ... să ştiţi că au crescut foarte mult.
Zilnic instrumentăm, până la ora 14 - 15, peste 30 de tamponări. Este un număr foarte mare de tamponări. Se pierde foarte mult timp pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis tamponarea, definitivarea documentelor necesare pentru reparaţie şi stabilirea vinovăţiei. Revenind la acest subiect, acţiunile pe care noi le-am derulat în 2008 au dus la aplicarea unui număr de peste 10.800 de sancţiuni contravenţionale. Este extrem, extrem de mult. Asta dovedeşte că există o indisciplină în trafic ajunsă la valori alarmante. Cifrele sunt foarte ridicate şi datorită numărului de permise reţinute în vederea suspendării: 395. Un număr foarte mare şi faţă de anul 2007. Deasemenea, au fost ridicate un număr de 246 de certificate de înmatriculare, au fost constatate peste 195 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Vorbind de ceea ce ne întristează mai mult, vreau să vă spun câteva cifre exacte vizavi de victimizarea populaţiei prin accidente rutiere. Pe raza municipiului s-au produs în 2008, 13 accidente grave de circulaţie soldate cu şapte morţi, şapte răniţi grav şi doi răniţi uşor. Numărul acestora nu a crescut faţă de 2007, dar creşte numărul accidentelor grave soldate cu morţi şi răniţi pe raza comunelor arondate. Astfel au fost 20 de accidente grave soldate cu nouă morţi, 20 de răniţi grav şi 17 răniţi uşor, înregistrându-se o creştere cu şase accidente grave mai mult faţă de 2007. În zilele următoare încercăm să reînoim parteneriatul cu Primăria Turda de care vă vorbeam, astfel încât pe 2009 să beneficiem de sprijinul a cel puţin zece persoane din partea primăriei. Sperăm ca, în cursul anului 2009 să completăm schema cu posturile vacante la circulaţie. Mizez foarte mult pe activitatea preventivă pe care încercăm să o desfăşurăm, inclusiv prin Poliţia de Proximitate, pentru a conştientiza participanţii la trafic, dar şi pietonii să respecte regulile rutiere, că un astfel de eveniment poate fi fatal.
Aş vrea să vă întreb, vizavi de descentralizarea puterii în ge-neral, dar şi a administraţiei ... Se spune că o mare parte din poliţie va trece curând în subordinea Primăriei, a Consiliului Local. Ştiţi ceva despre aceşti paşi ce urmează să fie făcuţi?
Nu ştiu absolut nimic. Depinde de ce programe şi ce soluţii se vor alege la nivelul Poliţiei Române. Cert este că la nivelul municipiului Turda avem poliţie comunitară care are competenţe legale pe linia opririi autovehiculelor, parcării acestora, dar în special pe linia liniştii şi ordinii publice. Eu sper că legislativul şi executivul vor reuşi să găsească nişte metode mai bune, pentru că forţele poliţieneşti, indife-rent dacă se vor numi comunitare sau naţionale, tot vor trebui să facă faţă necesităţilor societăţii.
O ultimă întrebare, domnule comisar-şef. Am vorbit de cele bune în legătură cu activitatea poliţiei. Haideţi să vedem dacă au fost şi momente mai neplăcute, poliţişti sancţionaţi?
Sunt.
Mă gândesc că nu aţi cerut pistolul şi insigna nimănui, dar ...
Nu. Dar potrivit legislaţiei române la noi nu este cazul să cerem pistolul şi insigna. Sunt alte metode. Legislaţia română sancţionează în alt mod indisciplina subordonaţilor. Vreau să vă spun că avem situaţii de genul acesta şi nu le-am trecut sub preş. Am încercat să le fac publice. Publice, adică să fie cunoscute de tot colectivului nostru, astfel încât să nu ne mai aflăm în situaţii în care să fim reclamaţi de către cetăţeni. Nu am avut în anul 2008 sesizări sau reclamaţii din partea cetăţenilor vizavi de cercetarea abuzivă sau vătămare corporală. În schimb am avut câteva sesizări vizavi de modul de comportare şi relaţionare pe care poliţiştii, începând cu cei care se află la sediu, pentru relaţii cu publicul, precum şi cei care sunt pe teren, la rutieră şi ordine publică. Cetăţenii au fost nemulţumiţi de modul în care poliţiştii s-au prezentat, de felul cum au pus întrebări şi au soluţionat reclamaţiile  care nu intră în raza de incidenţă a infracţiunilor. Am avut, din păcate, şi situaţii în care poliţiştii au fost autorii unor tamponări. Fireşte, ei au răspuns contravenţional, ca şi oricare alt participant la trafic. Am avut şi permis luat la poliţist, amenzi date poliţistului pentru faptul că nu au respectat prevederile legale. De la an la an prindem şi noi mai multă experienţă colectivă. La sfârşitul anului 2006 am primit zece noi agenţi de poliţie şi iată au trecut aproape doi ani de când aceştia au venit aici. Eu observ o calificare tot mai bună a acestora. Sper ca ei să înţeleagă necesitatea rezolvării sarcinilor la un nivel superior. Dacă nu reuşim să ne încadrăm la un nivel ridicat, cei care nu fac faţă vor părăsi aparatul poliţienesc. Nutresc speranţa că atât eu, cât şi ei vom manifesta înţelegere şi vom depune eforturi să facem faţă cerinţelor.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh