13
Mie, Dec
59 New Articles

Pamflet
Typography

Instituţia Prefectului Cluj a lansat campania de mobilizare civică penru ecologizarea şi înfrumuseţarea localităţilor. Campania vizează implicarea cetăţenilor în acţiuni de colectare a deşeurilor bio-degradabile, curăţare a străzilor, albiilor de râu şi coastelor montane, cosmetizare a arborilor, dar şi plantat puieţi, arbuşti ornamentali şi flori. Până aci, toate bune și frumoase, însă să vedem cum se vor acorda premiile: „Campania se derulează în perioada 20 martie – 14 aprilie 2017, urmând ca la finalul campaniei primăriile să transmită Instituţiei Prefectului-Judeţul Cluj, o informare privind activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor propuse, menţionând inclusiv numărul cetăţenilor care s-au implicat în această campanie, fotografii făcute înainte şi după finalizarea fiecărei acţiuni”, se menționează în comunicatul despre campanie primit de la Biroul de presă al Instituției Prefectului județului Cluj.

Așa că, să te ții raportări de la primării. Ca la raportările cincinale de pe vremea lui Ceaușescu, parcă văd cifre umflate și exagerări, de stă pixu-n aer. Chiar sunt curios ce UAT-uri vor câștiga. Punem pariu că niciuna nu va fi cu primar liberal sau UDMR? Deși, normal, Clujul ar trebui să câștige, lejer, atât la calitate, cât și la cantitate...

Auziți „gargară” de la prefectul pesedist: „La fiecare început de primăvară, trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, prin participarea noastră, a tuturor, la această campanie de curăţenie şi înfrumuseţare. Merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos, să ne punem în valoare bogăţia naturală şi turistică de care dispune judeţul Cluj, pentru a putea fi descoperită de oricine vizitează judeţul”, a precizat Gheorghe Ioan Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.

Primele trei unităţi administrativ-teritoriale care vor fi selectate în urma evaluării vor primi drept premiu câte un plan de amenajare peisagistică din partea studenţilor de la  Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

 

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh