18
Dum, Noi
35 New Articles

Pastila de trecut
Typography

Inaugurăm azi o rubrică prin care dorim să vă descrețim frunțile, să facem haz de necaz și să aruncăm o privire în trecut, pentru a nu ne mai simți nedreptățiți de viitor. O rubrică și pentru nostalgici, care gustă frânturile din trecut, în doze mici, ca niște esențe menite să ne readucă în memorie, instantaneu, aromele trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat, printr-o fotografie sau un articol, ori vreun material de opinie scris în tumulturile vremii, în condiții pe care unii nu vrem să ni le amintim, alții nu vrem să le recunoaștem.

Dar care, toate, au trecut peste noi și, cu toate acestea, iată-ne aici.

--------------------------------------------- 

Vine 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, și ne-am gândit că e numai bine să începem rubrica anunțată mai sus prin articolul și fotografia din facsimil.

Cine își mai amintește vremea, nu foarte îndepărtată, când la Turda toate erau portocalii? Până și garoafele oferite femeilor, de 8 Martie, aveau această culoare pe care am ajuns, mulți dintre noi, să o detestăm, deși ea, biata, nu are nicio vină.

Dacă citiți articolul publicat în ziarul „Arieșul de Turda” din data de 15 martie 2005, în urmă cu doar 13 ani, ne readucem aminte că Ștefănie, fostul primar, a făcut și lucruri bune, la Turda. Cel puțin în primul mandat. De exemplu, a fost primul primar care a împărțit flori doamnelor și domnișoarelor, pe stradă, de ziua acestora, pe 8 Martie.

Acum, că pe vremea sa, toate erau în culoarea Partidului Democrat, cine mai stă să-și aducă aminte? Garoafele, stațiile de autobuz, magazinele și chiar... coșurile de gunoi stradal, toate erau portocalii în orașul de pe Arieș. Până când, după eșecul lamentabil al politicii duse în întreaga țară și mai ales la Turda, democrații, democrat-liberalii, în fine, portocalii, au decis să se ascundă scoțând roșul, devenind dintr-o dată și peste noapte, galbeni. Încă și cu albastru.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh