14
Joi, Dec
60 New Articles

POLIȚIA
Typography

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel România, organizează, la Cluj, un nou stagiu de formare în cadrul Proiectului Etică Organizațională și Integritate în M.A.I.

Proiectul, aflat la cea de-a doua ediție, este adresat personalului Ministerului Afacerilor Interne și are ca obiectiv promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul poliţiştilor, în scopul însuşirii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii.

Stagiul de formare ce are loc în intervalul 12-14 septembrie a.c., în Municipiul Cluj-Napoca, beneficiază de participarea unui număr de 21 de tineri funcționari M.A.I. aflați la început de carieră din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Internațional Cluj-Napoca.

Până în prezent, în cadrul proiectului, s-au desfășurat 8 serii, la care au participat 168 de cursanți. Stagiul de formare actual beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj care a pus la dispoziția organizatorilor Centrul de pregătire a cadrelor de poliție ,, COLINA” Cluj-Napoca.

Obiectivul proiectului este reprezentat de formarea în domeniul eticii și integrității a unui număr de 300 de tineri funcționari din structurile de poliție, poliție de frontieră, jandarmerie şi imigrări, proveniţi din promoția 2016 a școlilor M.A.I. și a 40 de manageri nemijlociți ai acestora.

Participanții beneficiază de expertiza unor traineri reputați din cadrul MAI, dar și din afara M.A.I., precum cms. şef. dr. Şinca Florin - I.G.P.R., autorul a numeroase cărți istorice, gl. bg. (r) Virgil Vochină – fost polițist, Mircea Toma - preşedinte al Asociaţiei ActiveWatch, col. (r) Dan Antonescu – fost polițist etc. Întâlnirile vizează formarea tinerilor funcționari în spiritul dezvoltării unui comportament etic şi integru, perfecționarea managerilor în promovarea valorilor morale în M.A.I., precum și implicarea activă a managerilor în stimularea conduitei etice a debutanților, în fapt, integrarea profesională corectă și dezvoltarea unei culturi organizaționale bazată pe valori etice. În acest context, managerii participanți vor monitoriza activitatea tinerilor funcționari din subordine, în vederea unei evaluări pe criteriile ce stau la baza proiectului.

Proiectul “Etica organizaţională și integritate în M.A.I.” este o inițiativă a Direcției Generale Anticorupție în contextul măsurilor de prevenire a corupției, iar ca urmare a sprijinului și aprecierii de care s-a bucurat la prima ediție din 2016, în acest an s-a extins la nivel național.

Cu acest prilej, invităm jurnaliștii interesați să participe la o întâlnire cu organizatorii și să asiste la o temă din proiect, organizată la Hotel Colina – Secția 4 Poliție Cluj Napoca, în data de 13 septembrie, începând cu ora 11.00.

Pentru informații suplimentare poate fi contactat managerul de proiect, comisarul șef de poliție Moldoveanu Daniel din cadrul Direcției Generale Anticorupție tel 0746/119638.

 

                 BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE     

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh