20
Sam, Apr
20 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În ultimele 2 săptămâni, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii Serviciului pentru Imigrări Cluj-Napoca au depistat 9 cetățeni străini, în situații ilegale. Pentru unul dintre aceștia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2400 de lei

 

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în ultimele două săptămâni, mai multe acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât și în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

 

Astfel, în cadrul activităţilor, au fost depistaţi în situații ilegale 9 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 și 42 de ani, dintre care 7 în şedere ilegală, respectiv 4 din SUA, 2 din Tunisia şi unul din Israel, iar 2 cetățeni din Republica Moldova nu au informat  în termenul prevăzut de lege, cu privire la schimbarea reședinței pe teritoriul României.

 

Străinii au intrat legal în România, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre și nici nu au făcut demersuri necesare pentru prelungirea acestuia.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat faptul că cetățenii americani și un tunisian  îndeplineau condițiile privind reglementarea dreptului de ședere în scop de activități religioase și studii. Aceștia au fost îndrumați să depună la sediul structurii de imigrări documentele necesare în vederea reglementării situației juridice.

 

Pentru cel de-al doilea cetățean tunisian, polițiștii au emis o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.

 

Cetățenii moldoveni au fost informați că au obligația să comunice orice schimbare a adresei de reședință și să facă demersuri în vederea preschimbării documentelor  de ședere. Aceștia au fost îndrumați să depună actele necesare în vederea obținerii unor noi permise de ședere.

 

Polițiștii de imigrări au aplicat, pentru 5 dintre cetățeni străini, sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

***

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul acestora faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax  0264 – 555656 sau vizitând site-ul public al instituţiei la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa: www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

 

 

 

Serviciul pentru Imigrări al judeţului CLUJ

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh