20
Sam, Apr
19 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După închiderea festivalului UNTOLD ediția a IV-a, care s-a desfășurat în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 2-5 august 2018, nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.

        Pentru siguranţa celor peste 300 de mii de participanţi la acest eveniment, estimați de către  organizator,  Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, alături de celelalte structuri ale M.A.I, a luat măsuri specifice de instituire  a unor  dispozitive  preventive și reactive, prin acţiuni de patrulare, observare, supraveghere şi la nevoie, de intervenţie, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi pe traseele care converg către locația evenimentului.

        Forţele de jandarmerie și poliţie împreună cu alte instituții competente, au aplicat 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78023 lei.

        De asemenea, au fost înregistrate 145 de sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

        În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

        În domeniul situaţiilor de urgenţă și al asistenței medicale, salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 de persoane, care au semnalat probleme medicale,  iar 39 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești. 

        Comparativ cu ediția 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o ușoară scădere de 6%.

        Menționăm că asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică a implicat peste 1200 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

               COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh