01
Mie, Mai
2 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier Turda au interceptat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Turda, un autoturism condus de un cetățean spaniol de 44 de ani.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, fiind indicat rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

 

**

 

La aceeași dată, în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul de Ordine Publică au oprit în trafic, pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu.

 Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.

 În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

**

 

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 07.20, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat în localitatea Petreștii de Jos, pe DC 89, un tânăr de 25 de ani, din aceeași comună, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a deține permis de conducere.

 În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh