20
Sam, Apr
19 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Legea privind integrarea în muncă, în cadrul instituţiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajaţi, votată recent de Parlament, a fost recent promulgată şi a intrat în vigoare în aceste zile. Acest act normativ reglementează acordarea priorităţii la angajare tinerilor dezavantajaţi, cărora le va fi repartizat un  procent de 5% din posturile existente şi bugetate, specifice personalului contractual, raportat la numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă.

Legea nr. 189/2018 dă astfel posibilitatea  tinerilor dezavantajaţi să poată fi încadraţi în instituţiile publice pe o perioadă determinată de 24 de luni. Potrivit legii, tinerii dezavantajaţi sunt persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, care nu au o vechime în muncă mai mare de un an, şi care se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem, ori au copii în întreţinere.

Obiectivul primordial al acestui act normativ este  asigurarea integrării tinerilor dezavantajaţi pe piaţa muncii, prin crearea de oportunităţi de angajare pe perioadă determinată în instituţiile publice de la nivel local. Astfel, aceşti tineri cu diferite probleme îşi vor putea îmbunătăţi competenţele şi abilităţile profesionale, ei urmând să se adapteze la cerinţele şi solicitările locului de muncă din instituţiile publice, iar experienţa dobândită le va fi de mare ajutor pentru integrarea ulterioară în câmpul muncii.

Legea are un dublu efect pozitiv, pe de o parte fiind extrem de benefică pentru aceşti tineri dezavantajaţi, prin pregătirea corespunzătoare şi acumularea unor experienţe viabile pe termen lung. Pe de altă parte, va fi dinamizată  incluziunea socială la nivel naţional, iar comunităţile locale vor fi responsabilizate în vederea susţinerii integrării tinerilor cu probleme.

Salut intrarea în vigoare a acestei legi, începând cu data de 23 august a.c., şi sunt convinsă că tinerii dezavantajaţi şi instituţionalizaţi vor primi astfel o şansă importantă pentru a-şi dezvolta o viaţă decentă şi a se putea întreţine singuri.

 

Deputat PSD Cluj,

Cristina BURCIU

3 septembrie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh