Cabinet senatorial la Turda. Să fie într-un ceas bun!

Senatorul de Turda, Alexandru Cordoş, dovedeşte că vrea să fie un senator-jucător, demarând activitatea sa parlamentară pe mai multe fronturi. A debutat chiar şi pe postul naţional Pro TV, unde declara că lap-top-ul pe care îl foloseşte este cel personal. Lucru bun şi ăsta, pentru că popularitatea unui senator se adaugă experienţei în mixul succesului pe scena vieţii economico-sociale şi politice din colegiul său. Simpatia pe care i-o port, cunoscându-l mai bine, probabil, decât colegii mei din presa locală, m-a făcut să-i dedic un editorial, în locul unei ştiri concise dar fade, de genul :”Alexandru Cordoş, şi-a deschis cabinet senatorial la Turda”.

Alexandru Cordoş este turdean, în ciuda a tot ce spun reprezentanţii altor partide, inclusiv partenerii de alianţă ai PSD. Părerea mea este că, odată născut la Turda, rămâi turdean, chiar dacă viaţa te duce la Cluj Napoca sau la Chicago. Doar persoana respectivă poate decid să-şi nege originile, ori, după câte ştiu eu, Cordoş nu a făcut niciodată asta. Ca o concluzie a acestei probleme, nu poate fi turdean Stamatian, iar Cordoş nu. Cei care susţin contrariul, cad în penibil.
Timp de mai bine de o jumătate de oră, senatorul Alexandru Cordoş, a prezentat jurnaliştilor, în linii mari, activitatea sa din parlament, de până acum. Am fost plăcut surprins când, la orice problemă locală ridicată de mine, legată de viaţa turdenilor, senatorul mi-a prezentat un document cu antet, semnătură şi ştampilă, prin care mi-a demonstrat intervenţiile făcute de el, la dfierite ministere. Referitor la promisiunea sa de a se afla la Turda în fiecare săptămână, senatorul PSD a spus: „Chiar am fost prezent la Turda, săptămânal, sub o formă sau alta.”
„Eu nu am prezentat în campania electorală promisiuni, ci gânduri ale mele şi ale colegilor mei, pe care voi încerca să le pun în practică.” Sunt cuvintele celui care ocupă funcţia de secretar al Comisiei de Muncă, Protecţie Socială şi Familie.
Cordoş susţine, şi mi-a arătat documente doveditoare, că a trimis solicitări unor ministere dar şi altor instituţii, prin care sprijină demersurile făcute de administraţia locală, de primarul Tudor Ştefănie. Cordoş spune că „La Turda sunt multe obiective nefinalizate: Casa de Cultură, Judecătoria, Blocul „O” şi altele. Am făcut deja demersurile pentru a susţine proiectele administraţiei locale. Abia apoi am demarat proiectele mele.” 
M-ar bucura ca tot ceea ce a spus destul de tânărul senator să fie adevărat. Aşa cum m-ar bucura ca politicienii din zonă să termine cu disputele legate de „ai noştri şi ai lor”. Împreună, aleştii vor putea face ceva pentru noi, singuri niciodată.
De ce scriu despre acest mod de lucru, lăudând demersurile sincere ale lui Cordoş? Pentru că mi se pare cel normal. Politica este un teren de luptă pentru cei implicaţi, cum s-a văzut foarte clar pe parcursul anului trecut, dar cel mai bine este ca, după alegeri – şi aici vorbesc despre democraţiile de mare tradiţie la nivelul cărora sperăm sa ajungem, cândva... – să fie lăsate deoparte disputele dintre formaţiunile care se urăsc de atâta vreme, pentru binele comunităţii.
Pentru că mie mi se pare că deja, perioada pe care o traversăm semănă foarte mult cu cel de-al doilea mandat al lui Virgil Blasiu. Argumentele o să le prezint cu altă ocazie, pentru a se putea vedea similitudinile dintre cele două perioade, pornind chiar de la relaţia dintre şefii executivului local şi cei de la nivel central. Şi atunci conducerile celor două entităţi aveau aceeaşi culoare politică, fără niciun avantaj, însă, pentru turdeni.
Problema noastră este că nici nu ne-am liniştit după alegerile de anul trecut că politicienii din Turda se pregătesc deja de europarlamentare. Primii care au dorit să-şi „umfle” muşchii au fost PD-L-iştii turdeni, care au adunat la Turda câţiva capi judeţeni. PSD-iştii au deschis şi ei, biroul senatorial al lui Cordoş, doar PNL-iştii par în degringoladă după alegerile de anul trecut. Ei nu au reuşit nici să stabilească înlocuitorul lui Virgil Pop în consiliul local turdean.
Acum partidele – conducerile lor centrale – au nevoie mai mult ca oricând de competitivitatea filialelor locale, pentru că nu vor fi făcuţi europarlamentari din eşaloanele doi şi trei ale partidelor, ci doar cei din vârful ierarhie de partid, unde aceia pe care noi îi cunoaştem, localnici, nu au ce căuta.
Adică, ar fi mai bine pentru turdeni, în aceste vremuri grele din punct de vedere economic să strângem rândurile, nu să murim rând pe rând, dezbinaţi de moduri diferite de a vedea acelaşi adevăr universal. Iar după europarlamentare vom avea de-a face cu prezidenţialele, adică lupte politice după lupte politice. Ori ştim cu toţii că războaiele doar distrug, nu construiesc.