04
Sam, Mai
1 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Podul peste Aries a fost redat circulatiei începând de astăzi, 13 decembrie 2021, prilej cu care vă prezentăm un scurt istoric al demersurilor întreprinse de actuala administrație în vederea reparării podului peste Arieș și suportarea costurilor de către Ministerul Transporturilor.

Adresele depuse pot fi consultate aici: https://drive.google.com/file/d/1bqgzaIc5IhvXQxd5gQH6mVRg9O855ZpR/view?usp=sharing.

Primul document care atestă implicarea administrației publice locale în reabilitarea podului este din data de 09.02.2017, fiind un proces verbal de control privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor. Acest control a fost efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții în urma petițiilor depuse de Primăria Turda. 

La o lună după acest proces verbal, prin adresa numărul 5323, din 07.03.2017, solicitam sprijinul Instituției Prefectului pentru transmiterea dreptului de administrare a unor sectoare de drumuri, printre care și podul, de la UAT Municipiul Turda către Ministerul Transporturilor, prin CNAIR. 

La sfârșitul lunii martie, Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Cluj, ținând seama de actele 6253/2017 și 6903/2017 ale Primăriei Municipiului Turda, privind avarierea gravă a podului peste Arieș de pe DN1 (E81) km 444+840 și de procesul verbal de control, numărul 5017 din 09.02.2017 ne-au acordat sprijin în transmiterea informațiilor către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Afacerilor Europene, solicitând sprijinul financiar pentru reabilitarea podului. De asemenea, în data de 17.11.2017 a fost adoptată Hotărârea de Consiliu Local, numărul 372, privind acordul Municipiului Turda de predare a podului. 

Un an mai târziu, după toate demersurile întreprinse, printr-un protocol semnat între Primăria Municipiului Turda și Ministerul Transporturilor, podul peste râul Arieș, situat pe drumul național DN1, proprietate publică a statului, a fost preluat în administrarea Ministerului Transportului și în concesiunea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.  

Toate aceste demersuri au presupus multă muncă, dar ne bucurăm să vedem că eforturile noastre au dat roade și astăzi podul este reabilitat. De astăzi traficul nu va mai fi un calvar, iar noi vom putea finaliza lucrările de modernizare a străzii 22 Decembrie. Astfel, se va circula mult mai fluid, iar după realizarea bretelei A3 Vâlcele, care va scoate tot traficul greu din oraș, vom putea spune că locuim într-un oraș turistic, modern și să auzim tot mai des: e fain la Turda!” – Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda.

 

Biroul de Presă

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh