19
Dum, Mai
7 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Am primit de la o turdeancă o scrisoare deschisă adresată fostului angajator, cu rugămintea de a o publica. Pentru că scrisoarea conținea afirmații grave despre care nu aveam cum știi dacă sunt reale sau nu, am solicitat un răspuns din partea celei care era acuzată. Așa te obligă deontologia jurnalistică, aceeași culegere de principii care ne obligă să vă prezentăm și personajele, fără ocolișuri.

Cea care acuză, Cătălina-Marinela Pităroiu este căsătorită cu Stelian Mărginean, unul din membri PSD Turda, în timp ce în scrisoarea deschisă se fac referiri la Simona Irimie, soția fostului viceprimar, actual consilier local PD-L. De unde se vede că exemplul dat de cei de la vârf, în aceste vremuri de maximă învrăjbire, este preluat cu ușurință de simplii membri de partid.

Faptul că prima a fost concediată de cea de-a doua în primă campanie electorală, a fost considerată, cel puțin de Cătălina-Marinela Pităroiu (Mărginean), drept un act pur politic, deși Simona Irimie susține că nu există legătură între activitatea politică a soților celor implicate și actul concedierii, care are cu totul alte motive.

Dar să o lăsăm pe Cătălina-Marinela Pităroiu să își spună povestea iar pe Simona Irimie, încercând doar să redăm pe fragmente afirmațiile celor două părți, pentru a ușura modul de urmărire a conflictului, de către cititori: ” Scrisoare deschisă

Mă numesc Pităroiu Cătălina-Marinela (căsătorită, Mărginean). Pe această cale, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice modul în care se poartă cu angajaţii persoanele din conducerea firmei SC Flavius Nutriţia SRL din Turda. Fac aceasta pentru a-i avertiza pe cei care intenţionează să se angajeze la pizeriile „Allegria” din Turda, conduse, în fapt, de către doamna Irimie Simona, mama patronului firmei, Irimie Flaviu.

În speranţa că povestea mea îi va îndemna să reflecteze temeinic, înainte de a lua o decizie şi le va fi de folos persoanelor care intenţionează să se angajeze la societatea comercială Flavius Nutriţia SRL, iată faptele:

Am 31 de ani, doi copii şi, în momentul angajării la SC Flavius Nutriţia SRL, în a doua jumătate a lunii ianuarie anul 2012, aveam statutul de femeie divorţată.

Am lucrat, în calitate de ajutor de bucătar, la pizzeria Allegria, de pe Calea Victoriei nr. 32 din Turda. Angajatorul mi-a făcut contract de muncă abia în luna martie 2012. După mai puţin de trei luni, în data de 30 mai 2012, am solicitat angajatorului o adeverinţă de care aveam nevoie la medic, întrucât eram însărcinată în luna a cincea. Am primit adeverinţa, in data de 31 mai, dar, în aceeaşi zi am fost concediată.

Printre alte motive ce, în opinia angajatorului justificau desfacerea contractului meu de muncă figura şi „intenţia subsemnatei de a-şi lua concediu medical”. Cu alte cuvinte, angajaţilor de la SC Flavius Nutriţia SRL le este interzis să se îmbolnăvească. În caz contrar, sunt concediaţi.

Nu voi încerca să demontez aici decizia de concediere, pe care am atacat-o în instanţă.”

Înainte de a continua, să vedem care este răspunsul Simonei Irimie:

 

Stimata  doamna Pitaroiu.

In primul rand vreau sa va spun ca am constatat modul ironic si zeflemitor prin care v-ati adresat vizavi de persoana mea, dar eu tratez foarte serios aceasta situatie.

Contractul de Munca pe care dumneavoastra l-ati semnat este un contract cu  perioada de proba de 90 de zile, contract pe care l-ati semnat si vi l-ati asumat, ambele parti avand cate un exemplar din acest contract inregistrat  pe REVISAL, conform Codului Muncii.

La  angajare mi-ati prezentat fisa de aptitudini eliberata de Medicina Muncii prin care se atesta faptul ca sunteti apta de munca. Tot la angajare nu mi-a fost prezentata scrisoarea medicala care sa ateste afirmatiile dvs ulterioare, ca erati insarcinata. lucru care trebuia facut conform legii.

 

Cătălina-Marinela Mărginean (fost angajat al SC Flavius Nutriţia SRL):

”Viitorii angajaţi ai SC Flavius Nutriţia SRL, dar şi alte persoane, în special turdenii, trebuie să ştie ce se ascunde sub faţada de onorabilitate a d-nei director general . Concluziile se ascund în spatele unor răspunsuri. Şi, la întrebările mele ar trebui să răspundă doamna Simona Irimie. Nu cred că o va face, dar încerc, în mod public:

Cu ce cuvânt a-ţi defini dumneavoastră, doamnă Irimie Simona, gestul pe care l-aţi făcut atunci când aţi spus că nu ştiaţi că sunt însărcinată, deşi v-am înştiinţat despre starea mea în momentul încheierii contractului meu de muncă?

Ce părere aveţi, doamnă Irimie Simona, despre refuzul unui angajator, de a acorda unei salariate cele cinci zile libere, cu ocazia căsătoriei, drept stipulat în Codul Muncii? Deoarece ştiu că sunteţi foarte ocupată şi este firesc să nu vă încărcaţi memoria cu astfel de fleacuri, vă aduc aminte că dumneavoastră aţi procedat astfel, când eu v-am cerut cele cinci zile libere, cu ocazia căsătoriei mele, eveniment petrecut în data de 19 mai 2012.

Cât de corectă şi de legală a fost, doamnă Irimie Simona, propunerea pe care mi-aţi făcut-o, de a solicita, după consumarea evenimentului, acordarea retroactivă a câtorva zile din concediul de odihnă ce mi s-ar fi cuvenit pentru anul 2012?

Cu priceperea mea puţină, de ajutor de bucătar, cred că tot atât de corectă şi de legală a fost acea propunere cât şi cea pe care mi-aţi făcut-o ulterior, când, în încercarea dumneavoastră de rezolvare pe cale amiabilă a conflictului, mi-aţi propus să îmi plătiţi zilele de concediu medical, primite de mine după data de 31 mai, adică după ce am fost concediată. Ce spuneţi despre acest lucru, doamnă Irimie Simona? Dacă vă dă mâna, încercaţi să negaţi afirmaţiile mele. Ce spuneţi, aveţi atât curaj?”

Simona Irimie (director general  SC Flavius Nutriţia SRL): ”Ati afirmat chiar dumneavoastra, ca la scurt timp dupa concediere, v-am rechemat la serviciu fiind dispusa sa va platesc concediile medicale eliberate ulterior concedierii, dar ati refuzat! De ce ? Cu siguranta, ati planuit de la inceput aceasta situatie de a induce in eroare angajatorul si -apoi sa cereti despagubiri. Se pare ca la noi e o practica frecventa, mai ales ca sotul dumneavoastra este de meserie jurist, si  v-a invatat bine lectia! Vreau sa mai mentionez, ca din proprie initiativa l-am rugat pe un preot al Bisericii Ortodoxe (al carui nume nu-l divulg decat cu acceptul domniei Sale) in vederea unei concilieri, in urma careia v-am facut propunerea amintita mai sus. Dar scopul dumneavoastra a fost clar de la inceput. Nu ati fost interesata de conciliere, mentinandu-va pretentia sumei cu multe zerouri pe care ati spus clar ca vreti sa o stoarceti de la mine.

Din cauza faptului  ca n-ati corespuns din punct de vedere profesional, am ajuns in situatia jenanta si prejudicianta  de a primi  multe reclamatii din partea clientilor, atat scrise cat si verbale, aducand un prejudiciu de imagine societatii ceea ce de fapt conta prea putin pentru persoana dumneavoastra.” 

 

Apoi Cătălina-Marinela Mărginean se adresează cititorilor: ”Ce spuneţi dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri despre un regim de muncă de 16 ore pe zi, sau de 240 de ore, cel puţin, într-o lună, acceptat de un angajat care, potrivit contractului de muncă, convenit, asumat şi semnat de ambele părţi, ar trebui să lucreze câte 40 de ore săptămânal, sau 160 de ore, lunar sau, altfel spus, câte opt ore, timp de cinci zile pe săptămână. După ce mai aflaţi că salariul primit, de 700 de lei, brut, corespunde duratei de muncă de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână sau 160 de ore lunar, iar cele minim 80 de ore lucrate în plus reprezintă un cadou făcut de angajat patronului, puteţi fi de acord că acel angajat „nu îşi îndeplineşte sarcinile şi obligaţiile de serviciu”. Oare acest program prelungit de lucru nu este tot o formă de muncă la negru? Practic, la SC Flavius Nutriţia SRL, în două luni, un angajat lucrează cât în trei luni, sau, într-un an, cât într-un an şi jumătate. În condiţiile în care plata este pentru un an, rezultă că, la doi angajaţi, mai există, practic, un al treilea, fără identitate, neplătit şi neînregistrat nicăieri.

Dacă am greşit, îmi cer scuze, dar beneficiez de circumstanţe atenuante, întrucât acesta este raţionamentul unui biet ajutor de bucătar, nu-i aşa, doamnă director general Irimie Simona?

Sigur, eu nu pot gândi atât de repede, precum mi-aţi desfăcut dumneavoastră contractul de muncă după ce aţi aflat că voi lipsi de la serviciu din motive de sănătate. Am rumegat mult până să scriu aceste rânduri. Şi, cum din cauza programului de lucru, nu prea aveam timp liber pentru a cugeta, probabil aceste idei mi-au venit „când stăteam în geam şi citeam” adică atunci când comiteam „abateri de la sarcinile de serviciu”.

Sau, şi mai bine, mi-am construit această pledoarie în zilele când zăceam internată în spital, aflându-mă la un pas de pierderea sarcinii, într-atât m-a emoţionat şi bucurat minunata veste a concedierii mele, venită ca o furtună iscată dintr-o dată, pe un cer senin, ce nu prevestea prin nimic iminenţa vijeliei.

Pentru toate acestea, doamnă director general Irimie Simona, vă sfătuiesc să vă lepădaţi masca şi să vă arătaţi lumii aşa cum sunteţi. Fiţi măcar sinceră, dacă omenia nu vă caracterizează!

Fără stimă, Mărginean (Pităroiu) Cătălina-Marinela

- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Simona Irimie, are o altă versiune: ” Tinand cont de faptul ca bucatariile pizzeriilor sunt dotate cu aparatura moderna, trebuia doar sa va perfectionati profesional si sa va calificati, urmand a prezenta o diploma de bucatar. Acest lucru insemna putina bunavointa de a practica meseria, mai ales ca ati avut sprijinul intregii echipe din bucataria noastra.

Raspunderea mea ca si coordonator de activitate prevede respectarea sloganului ,,Clientul nostru, stapanul nostru”  motiv pentru care aplicarea disciplinei si a regulilor de baza in activitatea pe care o desfasuram este o prioritate absoluta.

M-ati acuzat ca nu v-am acordat cele cinci zile libere pentru noua casatorie. Ganditi-va de doua ori!  Ati avut cinci zile libere si nu v-am retinut niciun leu din salariu.  Dimpotriva, v-am trimis si un aranjament floral prin sotul meu pentru care nici macar nu mi-ati multumit, Trebuia sa va ofer si o vacanta? De ce restul personalului nici macar nu v-a felicitat cu ocazia casatoriei? Din cauza profesionalismului dumneavoastra slab si a comportamentului “colegial” de care ati dat dovada in relatia cu acestia, care au ajuns sa ameninte ca refuza sa va mai lanseze comenzi spre bucatarie pe motivul nerespectarii de catre dvs a retetelor si a timpului indelungat de pregatire a comenzilor. Vreau sa mai spun ca nici macar inclinatie de simpla gospodina nu ati avut precum o femeie  care gateste cu drag pentru familia sa.

Si nu incercati sa castigati mila cititorilor cand ironizati ziua in care ati fost surprinsa citind in geam. ,,Tara arde si baba se piaptana'. Unde ati mai intalnit stimati omologi intreprinzatori sa surprinzi angajatul citind picior peste picior in geam, ospatarul sa intre in bucatarie, sa-si pregateasca singur comanda ca   bucatarul are un “moment de inteligenta” ? Trebuia sa va felicit si sa va ofer si o prima?

In ceea ce priveste personalul societatii este acelasi in proportie de 90%  de la deschiderea locatiilor cu mentiunea ca acestia n-au avut intentiile dumneavoastra ascunse si defaimatoare.

Transmit intregului personal angajat sa aiba incredere in mine si le multumesc ca dau dovada de un adevarat profesionalism si fidelitate.

In incheiere doresc sa multumesc tuturor sustinatorilor si clientilor nostri si ii rog sa aiba in continuare incredere in mine si sa tina cont de faptul ca a conduce o activitate de aceasta natura, nu este usor. Cei care sunt clienti fideli ai pizzeriilor noastre stiu despre ce vorbesc si le promit ca voi mentine ridicate standardele de calitate ale produselor si serviciilor noastre.

Cu mult respect si consideratie pentru toti cititorii, Simona Irimie.”

Cum este normal în astfel de cazuri, vă lăsăm pe dumneavoastră, stimați cititori, să judecați de partea cui este dreptatea. Aceasta înainte da instanța să se pronunțe, pentru că, după afirmațiile Cătălinei Marinela Mărginean, a fost deschis un proces în instanță, în acest caz.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh