25
Sam, Noi
52 New Articles

Eveniment
Typography

Consiliul Județean Cluj a fost notificat cu privire la faptul că judecătorii Secției Civile a Tribunalului Cluj au admis acțiunea prin care forul administrativ județean a solicitat obligarea Băncii Transilvania la plata sumei de 3.293.909,76 de lei, reprezentând prejudiciul efectiv cauzat Județului Cluj. Totodată, instanța a obligat Banca Transilvania la plata către forul județean a dobânzilor legale aferente acestei sume începând cu data de 16 iunie 2015 și până la data executării efective a obligației.

            „Salut decizia instanței prin care acești bani vor ajunge acolo unde le e locul, în bugetul Consiliului Județean. Fiind vorba despre bani publici, bani europeni, e important că am reușit să îi recuperăm, urmând să le redăm destinația legală.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Motivul pentru care Consiliul Județean a promovat această acțiune în justiție pe considerentul răspunderii civile delictuale l-a reprezentat acțiunea culpabilă a băncii. Aceasta, în lipsa unei hotărâri definitive și executorii precum și a unui temei legal, a eliberat MBS GROUP S.R.L. garanția de bună execuție constituită la BT în cadrul contractului de lucrări din fonduri europene vizând „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele - Prislop - Ic Ponor” implementat de Consiliul Județean.

Consiliul Județean a apreciat că eliberarea de către Bancă a garanției a avut loc în mod nejustificat întrucât la acel moment pe rolul instanțelor se afla un proces având exact acest obiect, proces nefinalizat și în care nu exista o hotărâre definitivă și executorie. În plus, acest aspect era cunoscut de către BT care era, la rândul ei, parte în proces. Mai mult decât atât, în final, justiția a dat dreptate Consiliului Județean.

 

 

Biroul de presă

3 noiembrie 2017

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh