20
Sam, Apr
19 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Peste 600 de poliţişti vor acţiona pentru ca minivacanţa de Rusalii să fie petrecută în siguranţă, iar manifestările organizate pe raza judeţului Cluj să se desfăşoare în condiţii optime.

Pentru perioada 18-20 iunie a.c.,  la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost luate Thumbnail imagemăsuri suplimentare pentru menţinerea ordinii publice, precum şi pentru asigurarea intervenţiei rapide la solicitări.

Poliţiştii de ordine publică vor acţiona, cu precădere, în zonele în care se organizează slujbe religioase, precum şi alte evenimente care angrenează un număr mare de participanţi, pentru a preîntâmpina faptele antisociale şi a menţine un climat de siguranţă publică.

 

Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale pentru prevenirea accidentelor, precum şi pe drumurile cunoscute cu trafic intens în mediul urban. Aceştia vor acționa cu aparate radar, inclusiv echipamente de ultimă generație (dispozitiv True Cam).

De asemenea, se vor lua măsuri pentru fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice.

Reamintim tuturor cetăţenilor să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh