20
Sam, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

centru de mediere turda boris gusan jurist judecatoria

Un caz mediat de juristul turdean Boris Guşan s-a finalizat cu pronunţarea primului divorţ cu încredinţare de copil minor unuia dintre părinţi. Medierea divorţului a fost realizată în cadrul Centrului de Mediere Turda, al cărui preşedinte este Boris Guşan. Divorţul a fost admis de instanţa turdeană care a manifestat deschidere faţă de această nouă procedură juridică implementată la nivel naţional şi cu ajutorul unor centre ca acesta de la Turda care realizează acţiuni de pionierat în domeniu.
Medierea juridică este o alternativă la procesul judecătoresc, o metodă care se practică de mulţi ani la nivel european şi chiar mondial. Ea este guvernată de legi şi cutume europene care şi-au dovedit utilitatea în ultimii ani, decongestionând instanţele de judecată, obiectiv care se doreşte să fie atins şi de centrele de mediere înfiinţate la nivel naţional în România. Dealtfel, Centrul de Mediere Turda este a doua astfel de instituţie înfiinţată conform legii în România, după centrul similar din capitală. 
Juristul Boris Guşan, care este şi prodecan al Colegiului Consiliului Juriştilor din Cluj (o organizaţie a juriştilor similară baroului avocaţilor), ne-a declarat că mulţi dintre colegii săi îi solicită amănunte despre premiera reprezentată de pronunţarea primului divorţ cu încredinţare de minor în urma medierii făcute de CMT.
Lunea trecută s-a semnat un Protocol de parteneriat între Judecătoria Turda si Centrul de Mediere Turda în vederea implementării legii medierii, care cuprinde dispoziții obligatorii începând cu 29 martie 2010 de informare a părţilor de către judecători cu privire la aceasta noua instituție.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Turda, Vasile-Marius Botiş, arată într-un comunicat că „Pentru judecători, apelarea la mediere va fi o soluție viabila de rezolvare a problemei supraîncărcării cu dosare de soluționat. Pentru părţi, apelarea la mediere ii va ajuta să îşi rezolve litigiile într-o perioada scurtă de timp, cu un efort financiar redus, iar finalitatea va consta intr-un acord de mediere autentificat de notarul public sau încuviințat de instanța de judecată care va prezenta un câştig pentru toate părţile implicate în procedură".
Cele două organisme vor colabora pentru a aduce la cunoștința publicului larg şi în special a justițiabililor, dar şi profesioniștilor în drept avantajele apelării la mediere mai înainte de a sesiza instanța cu o cerere de chemare în judecată sau chiar şi după acest moment. Dealtfel s-a calculat că numărul de plângeri înregistrate într-o zi este mai mare decât cauzele soluţionate. De aceea, calculele hârtiei spun că instanţele româneşti se vor bloc într-o perioadă de 3 până la 5 ani.
Tocmai pentru a lupta cu această realitate s-au înfiinţat centrele de mediere.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh