19
Vi, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Autoritățile locale din comuna  Mihai Viteazu au omagiat eroii de ziua care reprezintă sărbătoarea religioasă a ortodocșilor, ”Înălțarea Domnului”. Toți angajații primăriei, profesori și învățători de la școala din comună, împreună cu zeci de elevi au participat la simplul dar valorosul moment omagial dedicat tuturor eroilor neamului. După slujba de pomenire oficiată de preotul Nica, primarul Ioan Zeng a rostit, printre altele: ”Neuitată rămâne jertfa marelui

voievod, Mihai Viteazul, al cărui nume este purtat de această frumoasă comună. El , în anul 1600, zdrobind dușmanii a unit, pentru prima dată, toți românii. Iubindu-și cu ardoare pământul pe care trăia, patria, și râvnind întotdeauna să trăiască liber a știut să lupte și să se sacrifice pentru acest măreț ideal. Cultul eroilor români, acordarea respectului cuvenit și pomenirea din generație în generație a celor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării, face parte din
credința românească, din sufletul și credința românilor” a spusprimarul comunei Mihai Viteazu.

 

Mihaela Fărcaș, profesoara de istorie de la școala din comună, a pregătit câteva cuvinte punând accentul pe eroii copii, cei pe care cel mai adesea îi uităm când vine vorba de acordarea cu pioșenie a respectului și recunoștinței oamenilor maturi. ”Eu aș vrea să ne amintim de niște eroi cu totul și cu totul deosebiți. Istoria românilor a avut și eroi copii. Nu știu câți dintre noi știu asta. Nu știu dacă nume precum Marian Lungu, Nicușor Stârcu ori Măriuca Zaharia Ion vă spun ceva. Acești copii, de 9, 12, 17 ani au fost eroi români. Marian Lungu a fost un soldat de 9 ani care a participat, pe front,  la primul război mondial, a fost decorat și ridicat la gradul de caporal. Măriuca Zaharia Ion, o fetiță de 12 ani, s-a implicat în lupta de la Mărășești, ca observator. A vestit armatei române venirea germanilor care nu au putut ocupa Moldova în drum spre Odessa.  Toți acești soldați copii, în loc să se joace s-au jertfit pe altarul patriei, înainte să cunoască bucuriile vieții. Toți merită să ne gândim la ei acum și să spunem ”Cinste eroilor neamului!” și-a încheiat mișcătorul discurs profesoara de istorie.

matei470x150

Eleva Ana Pasc, din clasa a VIII-a A, a citit și ea câteva rânduri dedicate de ea eroilor neamului.


Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea unor coroane de flori la picioarele bustului voievodului Mihai Viteazu iar copii au depus, simbolic, câte o floare ca ofrandă nenumăraților eroi ai neamului românesc.

O manifestare pe cât de simplă, pe atât de importantă, a cărei tradiție trebuie continuată, fără întrerupere, cât timp există, pe aceste meleaguri, neamul nostru, românesc.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh