Consiliul Județean Cluj și Tetarom S.A., societate în cadrul căreia forul administrativ județean deține calitatea de acționar majoritar, anunță lansarea licitației publice în vederea închirierii mai multor spații de depozitare și birouri situate în incinta Parcului Industrial Tetarom 1, imobile a căror suprafață utilă totală se ridică la circa 8.000 de mp.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Ceea ce urmărim este să închiriem cât mai repede aceste spații ultramoderne pe care le-am edificat cu bani europeni, pentru a da, astfel, un nou imbold economiei clujene”.
Procedura vizează închirierea a trei clădiri edificate în cadrul proiectului cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean, în valoare totală de aproape 70.000.000 de lei, imobile care au fost recent date în administrare societății Tetarom SA.
Urmează a fi închiriate, astfel, nu mai puțin de 50 de spații cu suprafețe cuprinse între 30 și 80 de mp, dispuse într-o clădire de birouri ultramodernă cu regim de înălțime D+P+5E și clasa energetică A, 9 compartimente, cu suprafețe cuprinse între 297 și 321 mp, aflate în hala de depozitare numărul 1 și, respectiv, alte 8 compartimente, cu suprafețe cuprinse între 178 și 236 mp, situate în hala de depozitare numărul 2.
Ofertele investitorilor interesați pot fi depuse până în data de 5 iunie 2020, ora 13.00, la sediul societății Tetarom S.A. din municipiul Cluj-Napoca, str. Tăietura Turcului nr. 47, clădirea A1.
Detalii suplimentare privind ofertele, condițiile de închiriere sau alte clarificări se pot obține atât prin consultarea anunțului de închiriere publicat în Monitorul Oficial al României partea a VI-a, 73/24, IV, 2020, cât și contactând Serviciul Comercial din cadrul Tetarom S.A. în fiecare zi lucrătoare între orele 09.00-16.00, atât telefonic apelând numărul 0264/407900, cât și prin fax la numărul 0264/432750.