12
Joi, Dec
3 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul local din Câmpia Turzii funcționează de aproape trei luni cu un consilier mai puțin, după demisia din această funcție a lui Horațiu Bretoiu, care a luat această decizie la finalul anului trecut, înaintea Crăciunului. 

 Horațiu Bretoiu este fost viceprimar din partea Partidului-Democrat Liberal, în legislatura 2008-2012 și chiar primar interimar, în perioada dintre moartea primarului Ioan Vasinca și alegerea noului primar în 2012.

Demisia lui, de la finalul anului trecut, a survenit după ce Marian Morar, președintele PMP Câmpia Turzii, i-a cerut public să demisioneze din funcția de consilier local, fiind exclus din PMP în cursul lunii aprilie 2016, adică înainte de alegerile locale din 5 iunie același an.

Ca răzbunare, Horațiu Bretoiu se pare că s-a înțeles cu toți cei din gruparea sa, care erau supleanți pe lista PMP Câmpia Turzii de consilieri locali la alegerile din 2016, să își dea demisia din partid, lăsându-l pe Morar în imposibilitatea de a cere numirea vreunui supleant de pe acea listă. Adică PMP Câmpia Turzii a câștigat la alegeri un post de consilier local dar nu poate numi niciun supleant, pentru că nu mai are niciunul în PMP.

Mai departe, explică primarul Dorin Lojigan situația la care s-a ajuns în acest moment.: „Potrivit art. 12 alin.1 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali: „(…) în situaţiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, Consiliul Local sau Consiliul Judeţean, după caz, adoptă în prima şedinţă ordinară, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui Consiliului Judeţean, o hotărâre prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză”, arată primarul din Câmpia Turzii, care continuă: „Prin Hotărârea nr. 20 din 20.12.2016, iniţiată de primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii a luat act de încetarea prin demisie a mandatului domnului Horaţiu BRETOIU, şi a declarat vacant locul acestuia în Consiliul Local. Legal, prin îndeplinirea procedurii prevăzute de articolul de lege mai sus citat, nicio obligaţie nu mai incumbă autorităţilor de la nivelul UAT Câmpia Turzii”. 

Astfel că, de la momentul adoptării Hotărârii de Consiliu Local şi până în prezent, partidul pe a cărui listă a candidat domnul Horaţiu BRETOIU, avea obligaţia să prezinte, în scris, supleantul aflat pe lista de candidaţi, care este susţinut şi care este încă membru de  partid.

„Totuşi, în pofida celor precizate în dispoziţiile legale, prin adresa nr. 5957 din 28.02.2017, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN a solicitat  organizaţiei PMP să-şi facă cunoscute intenţiile în ceea ce priveşte situaţia ivită ca urmare a demisiei domnului Horaţiu BRETOIU din funcţia de consilier local şi a declarării ca vacant a postului şi să desemneze o persoană în locul acestuia. Până la acest moment nu am primit niciun răspuns”, lămurește primarul Lojigan a cui este vina pentru că postul de consilier este în continuare vacant.

 

Cum legea este ambiguă, această situație apărută în urma demisiei întregii liste de supleanți nefiind prevăzută de legiuitor, Consiliul local Câmpia Turzii poate rămâne în această formulă, cu doar 18 consilieri locali, până la finalul acestui mandat, în vara lui 2020.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh