14
Lun, Oct
5 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 conferinta-de-presa-ctConducerea municipalității din Câmpia Turzii a organizat obișnuita conferință de presă lunară, la care au participat alături de edilul șef, Radu Ioan Hanga, viceprimarul Câmpiei Turzii, Dorin Lojigan, administratorul public Petre Pop, directorul economic al primăriei Câmpia Turzii, Mariana Lazăr, și directorii societăților subordonate Consiliului Local (Dumitru Drăghici – SC Domeniul Public Câmpia Turzii și Lucian Șandru – SC Compania de Salubritate Câmpia Turzii).

Principalul subiect al conferinței de presă a fost prezentarea făcută de către viceprimarul Dorin Lojigan a programului de asfaltare a străzilor din municipiu. Acesta a declarat reprezentanților presei că ”noua politică” în acest domeniu, dusă de administrația locală este programarea străzilor la asfaltare în limita bugetului existent, apoi, dacă apar sume suplimentare, să se continue cu alte artere. ”Dorim să garantăm calitate, nu cantitatea. În acest moment avem prinse în buget sume de 2 908 000 lei, la capitolul”întrețineri și reparații drumuri”,  adică aproape 30 de miliarde de lei vechi, cu care ne-am propus să executăm anumite lucrări. Strada Zaharia Stancu, din cartierul nou Șarât, o vom asfalta până la intersecția cu strada Nichita Stănescu iar în continuare o vom acoperi cu macadam. Strada Marin Sorescu și Tudor Arghezi, din același cartier, vor fi făcute tot la nivel de macadam urmând să fie asfaltate anul viitor. Strada Griviței se apropie de finalizare, dacă ne-ar permis condițiile meteo am fi terminat-o… Strada Ștefan cel Mare a fost asfaltată la sfârșitul anului trecut, mai avem de așternut doar stratul de uzură”, a prezentat viceprimarul Lojigan câteva din străzile deja executate. El a mai precizat că Fundătura Petru Maior urmează să fie finalizată la nivel de asfalt, străzile Luncii și Cucului la fel, ca și strada Viitorului, pe care viceprimarul o recomandă ca fiind o lucrare de mare calitate. Se va începe apoi cel de-al doilea tronson al străzii Târnavelor care urmează să fie  acoperită cu macadam și, de asemenea, strada Livezii.

Dorin Lojigan, viceprimarul Câmpiei Turzii a mai precizat că restul sumelor vor fi utilizate pentru plombări străzi, semnalizări rutiere și deszăpeziri. Plombările se execută deja pe străzile Mureșului, Rațiu, Barițiu, 1 decembrie, Oituz, Grădinilor, Aleea Făcliei, Gheorghe Lazăr, Laminoriștilor, Retezatului, strada Nouă.

În afara acestora în programul de reabilitare străzi al executivului din Câmpia Turzii mai există și alte obiective însă acestea depind de alocări bugetare ulterioare.

Primarul Radu Ioan Hanga a ținut să precizeze că, odată cu preluarea de către actuala administrație a conducerii municipalității, politica referitoare la asfaltări și întreținere străzi s-a schimbat. ”Am decis, apropos de calitatea lucrărilor, să lucrăm în varianta tehnologizată, deci nu punem asfalt peste pământ, lucrări ”fușerite”. Ne-am folosit, de ce să nu o spunem, de documentații și tehnologii care aparțin proiectului de la Compania de Apă ”Arieș” pentru drumuri diferite, de trafic greu, ușor, cu fundațiile necesare, pentru a fi respectate toate cerințele pentru executarea unor lucrări de calitate, durabile pe străzile municipiului. Dorim ca garanția să vină din lucrarea bine executată și nu din hârtii semnate pentru garantarea calității dorite”, a subliniat primarul din Câmpia Turzii.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh