23
Sam, Noi
4 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urmă cu două săptămâni, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice a unor clădiri din incinta Liceului Teoretic  “Pavel Dan“ din Municipiul Câmpia Turzii”, în valoare totală de 439.433 de euro.

 La scurt timp de la acel moment, echipa Primăriei Municipiului Câmpia Turzii a fost premiată de ADR Nord Vest, cu ocazia Zilelor Regio 2018.

Evenimentul a avut loc la Cluj Napoca, iar scopul acestuia a fost premierea acelor administrații locale din județ care au avut rezultate sustenabile în redactarea și depunerea de proiecte de finanțare aferente programului 2014-2020.

Printre premianții galei s-a numărat municipiul Câmpia Turzii, care a obținut Locul al III-lea, la secțiunea „Regenerare Urbană”, pentru cele trei proiecte, cu valoare totală de 76.986.962,94 lei depuse pentru finanțare.

Vorbim, desigur, despre: Amenajare zonă cultural -recreativă “Trei  Lacuri“ din Municipiul Câmpia Turzii - 31.118.716,3 lei

Proiectul constă în amenajarea zonei “TREI LACURI” din municipiul nostru, zonă situată în partea de sud a orașului (suprafața-321.350 mp): muzeu al ihtiologiei, două puncte de observație, teren polisportiv cu tribune, loc de joacă pentru copii, pump track, pontoane (de promenadă, plutitor, debarcader), pod scufundat, amenajare spații verzi, rețea de alei carosabile, parcări, alei pietonale și velo, sistem de iluminat, supraveghere video și punct gospodaresc, zone de relaxare/plajă.

Regenerare urbană prin reabilitarea Palatului Cultural ''Ionel Floașiu", a Teatrului de Vară și a Parcului Central ''Ionel Floașiu"din Municipiul Câmpia Turzii - 23.268.969,55 lei

 

  • Palatul Cultural ''Ionel Floașiu"

Prin proiect se propun următoarele lucrări: lucrări de arhitectură, lucrări de rezistență, lucrări de instalații, lucrări de instalații termice, lucrări de instalații electrice, dotarea imobilului (achiziție mobilier, accesibilizare sală spectacole pentru persoane cu dizabilități, înlocuire echipamente care deservesc scena, achiziție echipamente noi).

 

  • Teatrul de Vară

Lucrările propuse prin proiect sunt: refacere circulații pietonale, refacere gradene, realizare copertină generală, reconstruire corp de proiecție, reabilitare grup sanitar și corpuri C1 și C4 (înlocuire finisaje și dotări), desființare fosă orchestră, refacere spații verzi și instalații.

  • Parcul Central

Prin proiect se propun următoarele lucrări: refacere circulații pietonale, dotare grup sanitar, inlocuire mobilier urban (bănci ergonomice, moderne, bănci inteligente dotate cu panou fotovoltaic, punct Wifi, porturi USB, coșuri de gunoi, etc.), inlocuire fântână arteziană cu multiple oglinzi de apă, inlocuire obelisc existent cu monument de tip sculptură/flacără, din fâșii metalice, reabilitare peisagistică a parcului.

7.Refacere instalații (înlocuire corpuri de iluminat, racorduri pentru grupurile sanitare și fântâna arteziană, etc.).

 

Construire centru social de zi, patinoar și skate park în Municipiul Câmpia Turzii - 22.599.277,09 lei

 

  • Centru Social de Zi

Proiectul constă în construirea unui centru social de zi de care să beneficieze deopotrivă, copii, adulți și vârstnici, ccopul centrului este de a asigura servicii terapeutice de recuperare funcțională și educațională cum ar fi: kinetoterapie, masaj, împachetări cu parafină, ergoterapie, activitate logopedică și psiho-pedagogie.

  • Amenajare Patinoar și Skate Park

Se propune: crearea unui skate park, primul din Municipiul Câmpia Turzii, amenajarea unui patinoar în aer liber iarna și teren polisportiv vara, primăvara și toamna, amenajarea unei gradene din care pot fi urmărite evenimentele, vestiar, spații verzi, trasee pietonale, dotarea cu echipamente și accesorii sportive, recreative, de agrement, mobilier urban, etc., - trei proiecte dedicate regenerării urbane a Municipiului nostru. 

Totodată, atât la momentul semnării contractului de finanțare aferent proiectului dedicat Liceului Teoretic „Pavel Dan”, cât și în cadrul galei, echipa Primăriei Câmpia Turzii, care s-a ocupat aceste proiecte a fost felicitată, iar eforturile acesteia au fost evidențiate de către Prof. Univ. Dr. Marcel Ioan Boloș, directorul general al ADR Nord Vest.

 „Reprezintă o dovadă a muncii depuse de administrația locală de la Câmpia Turzii și, în egală măsură, o formă de ambiționare în vederea realizării de cât mai multe proiecte și cereri de finanțare pentru dezvoltarea, progresul și recunoașterea pe plan national și mondial a municipiului nostru. Le mulțumesc colegilor din Primărie pentru eforturile depuse privind realizarea acestor proiecte și pentru  orele petrecute peste programul de lucru, pentru depunerea proiectelor în programul MySMIS.”, a declarant Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

În total, administrația locală a municipiului nostru a depus spre finanțare nu mai puțin de șapte proiecte, pe diverse axe de fonduri europene, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează:

  • Îmbunătățirea eficienței energetice a unor clădiri din incinta Liceului Teoretic “Pavel Dan“ din Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 439.433 Euro – semnat contractul de finanțare.
  • Reabilitarea și modernizarea Colegiului Tehnic “Victor Ungureanu“ din Municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj – valoare totală: 2.680.733,18 Euro – în etapa contractuală
  • Infrastructura de transport public și măsuri pentru mobilitate alternativă în Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 9.112.465,212 Euro – în etapa contractuală
  • Regenerare urbană prin reabilitarea Palatului Cultural ''Ionel Floașiu", a Teatrului de vară și a Parcului Central ''Ionel Floașiu"din Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 996.021,37 Euro – în evaluare tehnico-financiară
  • Amenajare zonă cultural -recreativă “Trei  Lacuri“ din Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 6.681.420,57 euro – în evaluare tehnico-financiară
  • Construire centru social de zi, patinoar și skate park în Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 4.852.233,40 Euro – în etapa de evaluare a conformității administrative și a eligibilității
  • Construire grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii – valoare totală: 222.851,15 Euro – în etapa de evaluare a conformității administrative și a eligibilității.

Odată cu finanțarea și implementarea acestor șapte proiecte, cu valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro, atât aspectul municipiului nostru va fi complet îmbunătățit, cât și viața cetățenilor va fi în concordanță cu standardele europene.

 

Direcția Relații cu Comunitatea

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh