28
Joi, Mar
22 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 -distracție, pescuit și educație gastronomică pentru toată familia, la Câmpia Turzii-festivalul pestelui

 

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii a pregătit un week-end de excepție, în perioada 17-19 mai 2019, care are menirea de a oferi familiilor din orașul nostru prilejul de a petrece câteva ore într-un mediu relaxant, alături de cei dragi, pe ritmurile muzicii din tinerețe.

Totodată, în acest an, Festivalul Peștelui va avea loc în același timp cu Concertul Aniversar „Compact -40 de ani”.

Fie că vorbim despre cea restrânsă sau despre cea extinsă, întotdeauna este o plăcere să te întâlnești și să petreci momente de neuitat, alături de familie, la un grătar, la un pește prăjit sau în fața unui pahar de bere rece.

Așadar, Festivalul Peștelui - festivalul familiilor din Câmpia Turzii le va oferi cetățenilor noștri acest prilej, cu un program dedicat oamenilor de toate vârstele.

Vom avea „Cupa Trei Lacuri”, la pescuit, atât pentru juniori, cât și pentru seniori, vor fi demonstrații și degustări de produse pescărești, în cadrul unei sesiuni de LIVE COOKING, iar pentru cei care nu agreează produsele cu specific pescăresc, grătarele și ceaunele încinse, amenajate în zonele de alimentație publică, îi vor îmbia cu aromele și gusturile specifice campingului.

Pe de altă parte, în aceeași locație, dar într-un cadru distinct, va avea loc Concertul Aniversar prilejuit de cei 40 de ani de activitate ai trupei Compact, care, alături de prietenii lor, vor oferi un show extraordinar.

ProRock, cea mai de succes formație din Câmpia Turzii, care a luat naștere de Zilele Câmpiei Turzii și care a compus imnul CSM Câmpia Turzii ne va încânta pe toți duminică, 19 mai 2019, cu piesele lor ritmate, cu atmosfera creată și cu versurile de dragoste și libertate.

Compact B - au pornit de la Câmpia Turzii și au scris istorie, acum patruzeci de ani, iar duminică, 19 mai 2019, vor pune în scenă cel mai frumos spectacol, pentru cel mai drag public.

Cargo - regii muzicii heavy - metal din România, o trupă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, vor veni la Câmpia Turzii, în 19 mai 2019, pentru ca, împreună cu ei, să încingem „HORA MARE, PE MOTOARE!”, alături de frații lor de la Compact B.

Programul pregătit pentru cele trei zile dedicate celor doua evenimente dedicate familiei, pescuitului și bunei dispoziții este următorul:

 

Vineri, 17 mai 2019

Ora 18.00 - Concurs de pescuit sportiv “CUPA TREI LACURI 2019” adulți (24 h) – lacul 3

 

Sămbătă, 18 mai 2019

Orele 10.00 – 14.00 - Concurs de pescuit sportiv “CUPA TREI LACURI 2019” copii  – lacul 1

Ora 14.00 - Festivitate de premiere copii „CUPA TREI LACURI 2019”

Orele 09.00 – 22.00 - Servicii de alimentație publică

Orele 09.00 – 21.00 - Demonstrații culinare cu specific pescăresc - sesiuni de Live Cooking Show cu preparate din pește de apă dulce în stil Fine Dining și degustări pentru public

Orele 13.00 – 17.00 - Demonstrații de tehnică, monturi, nade și momeli de pescuit. Prezintă TRAIAN PETRAR, campion mondial de pescuit la crap

Ora 19.00 – Festivitate de premiere adulți „CUPA TREI LACURI 2019”

Ora 20.00 – 23:00 – Discotecă în aer liber

 

 

Duminică, 19 mai 2019

Orele 09.00 – 21.00 - Demonstrații culinare cu specific pescăresc - sesiuni de Live Cooking Show cu preparate din pește de apă dulce în stil Fine Dining și degustări pentru public

Orele 09.00 – 22.00 - Servicii de alimentație publică

Orele 10.00 – 15.00 - Jocuri și activități interactive pentru copii - karaoke, ateliere creative, dans, concursuri 

Ora 18.00 – Concert PRO ROCK

Ora 19.00 – Concert CARGO

Ora 20.00 – CONCERT COMPACT B

Ora 21.00 – 23:00– Discotecă în aer liber

 

Foto arhiva

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh