22
Vi, Noi
4 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Stimați cetățeni,

Dragi ostași ai Armatei Române,ziua eroilor

Preacucernici părinți,

Doamnelor și domnilor,

 

 

Statutul de erou nu este unul care se obține, care se cumpără sau care ar fi vreun bun transmisibil.

 

El se formează cu voință, dăruire și curaj și se călește în focul luptei, acolo unde gloanțele ard, iar baionetele sunt mereu ascuțite.

 

Într-o țară a falșilor generali, a gradelor cumpărate și a uzurpărilor, eroii sunt, adeseori, uitați și lăsați în paginile de post-față. Ei bine, nu! Acest lucru n-ar trebui să se întâmple, pentru că fără eroi, această țară n-ar fi existat, iar protocoalele militare din care face parte națiunea noastră ar fi fost doar deziderate, nicidecum fapte.

 

În fiecare teatru de operațiuni la care a participat țara noastră după eliberarea de lanțurile comunismului, am avut eroi care, fie și-au jertfit viața, fie și-au sacrificat integritatea corporală.

 

Ei sunt cei mai apropiați, cronologic, de zilele noastre, dar eroi am avut și pe timp de pace și astăzi, cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării la Ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos, aducem un pios omagiu acelor piloți de vânătoare care, prin jertfa lor totală au salvat viața civililor.

 

Palele de elice care sălășluiesc în Cimitirul Eroilor, lângă mormintele piloților căzuți ne îndeamnă să le păstrăm amintirea ca pe o comoară a memoriei orașului nostru.

 

Eroi au fost și sutele de morți din Revoluția anti-comunistă și din mineriade, iar pământul cimitirelor a fost îngrășat cu trupurile celor care au murit pentru o dreptate pe care unii vor să o răpească inclusiv astăzi.

Erou poate fi oricare dintre dumneavoastră, în orice moment, deoarece a deveni erou ține de voința și capacitatea fiecăruia dintre noi de a se jertfi pentru binele altuia.

 

Permiteți-mi să continui prin rememorarea unui citat, rostit de regretatul general, Sever Mureșanu: „Mă cheamă morții pe care i-am lăsat în spate la Cotu Donului. Memoria lor mă strigă și mă răscolește, iar sunetele de obuz îmi răsună încă în urechi”.

 

Reverberațiile istoriei i-au adus pe ostașii români în fața celor mai cumplite și încrâncenate lupte, soldate cu sânge, morți și glorie.

 

Astăzi, de ziua lor, îi comemorăm pe eroi, le depunem coroane de flori la morminte și monumente și le spunem din suflet: „Dumnezeu să vă odihnească întru slava sa, că mult bine ați făcut națiunii române!”

 

Dumnezeu să-i ierte!

Dumnezeu să ne binecuvinteze!

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh