Referitor la dezinformările crase, manipulările și acuzațiile voalate pe care organizația USR Câmpia Turzii le-a introdus în spațiul public în această dimineață, cu referire la Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”, Primăria Municipiului Câmpia Turzii face următoarele precizări:
- Considerăm că orice luptă și strategie politică ar trebui să aibă ca fundament argumentarea constructivă, nicidecum dezinformarea, manipularea și mințirea publicului;
- În ultimii 3 ani, Primăria Municipiului Câmpia Turzii a alocat cele mai multe fonduri și resurse pentru reabilitarea, dezvoltarea și dotarea Spitalului Municipal, lucru evidențiat de calitatea sporită a actului medical livrat în unitatea noastră sanitară;
- Orice aluzie, acuzație, dezinformare practicată de USR nu are decât rolul de a minți publicul și de a denatura adevărul care este unul singur – avem un spital funcțional, care se dezvoltă și în care lucrurile au un trend ascendent.
Întrucât suntem adepții corectei informări a opiniei publice, vom lua fiecare paragraf al minciunilor ieftine propagate de USR și le vom demonta.
„În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a anunțat că spitalul municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii este o unitate aflată în PROCES DE ACREDITARE. Anunțul poate fi văzut la intrarea în spital și nu numai.
Asta înseamnă că valabilitatea certificatului de acreditare a spitalului municipal „Dr. Cornel Igna” va expira în curând. Prin urmare, ANMCS evaluează calitatea actului medical ṣi performanța spitalului. În funcție de competențe, va stabili și clasificarea spitalului municipal. Conform actualului certificat de acreditare, valabil din 20.07. 2016 până la 19. 07. 2021, spitalul municipal „Dr. Cornel Igna” este de categoria IV, penultima. Din declarațiile primarului Dorin Lojigan, e drept, neoficiale, domnia-sa ṣi guvernul liberal sunt garanții neîntreruperii funcționării spitalului. În fine, un alt argument invocat este igiena sporită din spital. Așa să fie! Pornind însă de la premisa că spitalul municipal va obține un nou certificat de acreditare, prin urmare, va supraviețui alți cinci ani, ne întrebăm: ce garanții oferă primarul Dorin Lojigan ṣi echipa sa vis-a-vis de calitatea actului medical în următorii cinci ani ?”
Fiecare unitate spitalicească de stat din România trece printr-o procedură periodică, de acreditare, a cărei valabilitate este de 5 ani. Încă de la debutul procesului de acreditare, în urmă cu peste 15 ani, Spitalul „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii are categoria a IV-a de acreditare, la fel cum au majoritatea spitalelor orășenești și municipale, care nu sunt situate într-o reședință de județ. Noua acreditare a unității sanitare din Câmpia Turzii va fi eliberată în luna mai a anului 2020 și va situa spitalul nostru în aceeași categorie, a IV-a.
Referitor la garanțiile pe care USR Câmpia Turzii, cu emfază le solicită, cele mai elocvente garanții privind dezvoltarea reală a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” se reflectă în cei peste 1 milion de lei investiți în dotarea secțiilor.
- echipamente ecograf
- aparat ultramodern de anestezie
- monitoare funcții vitale
- defibrilatoare
- aparatură de ultimă generație pentru laboratorul de analize medicale
- electrocardiograf
- grup electrogen
- paturi multifuncționale
- truse și alte echipamente chirurgicale
- sistem monitorizare video
- echipamente IT
- lenjerii și alte accesorii pentru paturi, saltele antiescare și saltele pvc
- consumabile
- alte sisteme și echipamente.
Ceea ce am enumerat mai sus sunt doar câteva dintre dotările noi de care beneficiază Spitalul, însă lista ar putea continua: Ecograf Doppler Color Acuson Juniper, în valoare de 152.915 lei, echipament medical de screening auditiv necesar testării auzului la nou-născuți, în valoare de 9.758 lei, Digitizor AGFA și stație de procesare, în valoare 84.148,47 lei.
Totodată, în materie de lucrări de reabilitare a secțiilor, putem enumera: lucrările de reabilitare și modernizare a Compartimentului de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului „Dr. Cornel Igna”, la standarde europene, lucrările de modernizare a mai multor corpuri de clădire, printre care Blocul Administrativ și cel Alimentar, secția de Boli Interne. Totodată începând din 2018, la nivelul unității spitalicești din orașul nostru funcționează un ambulator dedicat diabetului și bolilor de nutriție. De asemenea, menționăm modernizarea blocului alimentar, care se va finaliza săptămâna viitoare și înlocuirea rețelei de canalizare care servește secțiile, obstetrică-ginecologie și paliative. În materie de dotări, au mai fost achiziționate 4 tărgi pentru transport pacienți, generator electric pentru situații de criză, 4 monitoare pentru funcțiile vitale și instalații de oxigen cu barbotare la patul bolnavului.
La aceste lucrări de modernizare și dotări se adaugă noii medici care au fost angajați la Spital, atât pe secția de Obstetrică-Ginecologie, cât și pe secția de Chirurgie sau Diabetologie.
Alt înscris al URS -iștilor a fost: „Spunem asta în condițiile în care au ratat rușinos absorbția de fonduri europene extrem de generoase destinate exclusiv dotării spitalelor. Tot din cauza neaccesării fondurilor europene au ratat și acreditarea unui Compartiment de Primiri Urgențe (CPU), după modelul spitalului din Turda. Într-un spital de categoria IV, un CPU este praf în ochii alegătorilor. Primarul Dorin Lojigan știe asta! Desigur, accesarea fondurilor europene în termenul prevăzut, adică până în 2019, ar fi permis clasificarea spitalului municipal „Dr. Cornel Iuga” din Câmpia Turzii în categoria III. Toate cele menționate ca fiind ratate, astăzi ar fi fost posibile. Adică am fi avut un spital municipal cu aparatură modernă ṣi medici specialiști (anesteziști, radiologi, gărzi permanente, un voluntariat solid și multe altele).”
Aici, minciuna USR-istă capătă veleități patologice, iar habarnismul atinge cote haotice, pentru că devine tot mai clar faptul că USR Câmpia Turzii este deconectat de la realitate. Spunem asta deoarece orice politician care se respectă ar trebui să aibă o minimă noțiune privind accesarea de fonduri europene, iar legislația în vigoare spune că nu poți atrage fonduri europene pentru modernizarea unui imobil care nu îți aparține.
„Încă de la preluarea mandatului meu de primar am avut discuții cu medicii din policlinică, pentru constituirea unei asociații de proprietari, care să contribuie la reabilitarea policlinicii și la separarea terenului de sub policlinică de cel de sub spital. Într-un final, în 2019, am reușit să-i conving pe toți medicii din policlinică să semneze documentele de dezmembrare a terenurilor, ceea ce a permis întabularea terenului pe care se află Spitalul Municipal, dar USR n-are cum să știe așa ceva ... că ei sunt oameni noi.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN.
Astfel, după întabularea terenului de sub spital, Primăria Municipiului Câmpia Turzii a demarat discuții cu ADR Nord Vest pentru accesarea de fonduri pentru spital, însă timpul fiind scurt, nu se pot accesa fonduri în actualul exercițiu financiar, ci abia în următorul – 2021-2027.
De altfel, actualul executiv local este primul și singurul din istoria post-revoluționară a Câmpiei Turzii care și-a propus și își asumă construirea unui Spital Municipal NOU, care va fi construit în exercițiul 2021-2027, din FONDURI EUROPENE.
Ultima minciună a USR Câmpia Turzii a fost cea care vizează Compartimentul de Primiri Urgențe și pentru că acest subiect a fost atât de „jucat” în spațiul public, facem următoarele mențiuni:
- La momentul depunerii documentației de avizare a CPU Câmpia Turzii, echipa de implementare a atașat la dosar o listă cu 16 persoane calificate în medicina de urgență;
- Acest lucru a fost ignorat de secretarul de stat, Raed Arafat, care a dat aviz negativ proiectului, pe motiv că personalul ar fi insuficient;
- Ulterior, am contestat avizul negativ și i-am solicitat secretarului de stat o reevaluare a dosarului de avizare. Acesta ne-a promis că va trimite o echipă, în teren, la Câmpia Turzii, care să verifice de la fața locului situația cu personalul. A trecut un an și acea echipă nu a mai venit, deci este clară o rea-voință a Comisiei Interministeriale conduse de Raed Arafat.
Prin urmare, stimați cetățeni ai Municipiului Câmpia Turzii, adevărul este unul singur: avem un spital funcțional, care va continua să funcționeze și peste 5 ani, și peste 10, atât timp cât viziunea executivului local este una ghidată spre dezvoltare armonioasă, în concordanță cu legislația și cutumele europene.
La final, devreme ce atacul a fost unul politic, îmi asum următoarele: Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a fost primul politician care a lansat un apel la discuții între toate partidele politice, pentru creionarea unui proiect de dezvoltare a sectorului de sănătate. Se întâmpla acest lucru în septembrie 2018. La respectiva întâlnire, NU S-A PREZENTAT DECÂT UN SINGUR PARTID POLITIC, PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL.
”Consider că este josnic și pueril ca acum, înainte de anul electoral 2020, să vii în spațiul public cu astfel de manipulări ieftine, pentru a specula emoția colectivă legată de sectorul de sănătate când tu, ca partid politic, n-ai catadicsit nici măcar să vii la o întâlnire informală. Atacurile, acuzațiile și manipulările sunt caracteristice găștilor, nicidecum a unui partid politic care afirmă că are principii și valori moderne.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.
Primăria Municipiului Câmpia Turzii
Direcția Relații cu Comunitatea
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.