Concertul de Crăciun, susținut de bas baritonul Zoltan Nagy, a făcut sală plină la Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, cei prezenți plecând, după spectacol, mult mai bogați spiritual, pregătiți pentru sărbătorile creștine din finalul anului.
Zoltan Nagy a susținut un spectacol de neuitat pentru cei care au asistat, aseară, la momentele magice create de vocea sa deosebită, acompaniată de cei trei maeștri instrumentiști ai Operei din Cluj-Napoca și unul de la Opera din Târgu Mureș. Organizatori au fost Primăria municipiului Câmpia Turzii și Clubul Rotary din localitate.
Investit de Consiliul local cu această misiune, primarul Dorin Lojigan i-a înmânat artistului titlul de „Cetățean de Onoare". „În această seară ne-am îmbogățit ca și comunitate, am devenit mai valoroși, mai sensibili și mai deschiși ca niciodată parcă, înspre artă, muzică lirică și frumos. Începând de astăzi, bas-baritonul Zoltan Nagy a devenit cetățean de onoare al Câmpiei Turzii.
Pentru, poate, puținul pe care noi i l-am oferit, el ne-a răsplătit înzecit cu un recital de excepție, cu o seară magică, în acompaniamentul unor instrumentiști de mare valoare: Vlad Baciu, Rareș Munthiu și Cristian Suărăşan de la Opera Națională din Cluj și Vilhelem András de la Filarmonica de Stat din Târgul Mureș.
Felicitări Clubului Rotary Câmpia Turzii pentru inițiativă. În administrația locală mereu veți găsi un partener de nădejde.
Zoltan Nagy, îți mulțumim ca reprezinți comunitatea din care faci parte, la nivel internațional, prin talentul și munca ta, iar noi, cei din Câmpia Turzii ne mândrim cu valoarea inestimabilă a actului cultural pe care îl exprimi”, a declarat primarul Dorin Lojigan.
Și Clubul Rotary i-a acordat titlul de „Membru de Onoare” al acestuia. „Iată deci, ROTARY creează punți, legături benefice societății! ROTARY CONNECTS THE WORLD !!!”, transmit rotarienii.
Astfel că, al treilea concert susținut de Zoltan Nagy la Câmpia Turzii a fost și cel mai impresionant, pentru toate părțile implicate.
--------------------------------------------
Zoltan Nagy și-a început cariera internațională fiind cel mai tânăr membru în ansamblul Operei de Stat din Viena. Recunoscut de criticii de operă pentru atuurile sale atât în rolurile dramatice cât și în cele comice, este invitat în mod regulat să interpreteze roluri în multe dintre cele mai importante case de operă din Europa, și nu numai.
Cel mai solicitat rol al lui Zoltan a fost Escamillo (Carmen), rol pe care l-a interpretat în peste 12 producții în teatre precum Bilbao (ABAO), Teatro Massimo di Palermo, Teatro Grande di Brescia, Teatro Ponchielli di Cremona, Teatro Sociale di Como, RTE Orchestra în Dublin, Opera Națională Română București și Cluj, Marea Operă Shaanxi din China, Teatrul de Stat din Nürnberg, printre altele.
Zoltan Nagy este, la 35 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi artişti lirici români, la nivel mondial.Teatrul Bolshoi din Moscova, Opera din Hamburg, Filarmonica din Singapore, Orchestra Naţională a Taiwanului, Opera Bilbao, Opera de Nice, Onassis Atena, Opera de Stat din Budapesta sunt doar câteva dintre scenele cucerite de tânărul bas-bariton.
Vocea şi maniera sa specială de interpretare au fost deseori remarcate de critica internaţională de specialitate.
În anul 2005, Zoltan Nagy a fost printre cei 11 laureați ai premiilor Haricleea Darclee, iar actualmente anvergura sa o depășește chiar și pe cea a regretatului, Ludovic Spiess.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.