Statistica incendiilor arată că, anual, în medie, 14% din incendiile care se produc în România în gospodării au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate și 6% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate.
Din păcate, majoritatea acestor incendii se soldează adesea cu tragedii.
Pompierii recomandă tuturor celor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:
- asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată
- NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia
- NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă
- aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei
- NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa
- NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă
- Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi
- NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile
- NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice
- decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi
- NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune Improvizaţiile de orice natură, în marea lor majoritate, duc la evenimente cu urmări catastrofale.
Mulţi dintre cei care recurg la improvizaţii se gândesc că fac economie la bani, dar nu conştientizează că, în realitate, fac „economie” la viaţă. În primul rând la viaţa proprie, la viaţa familiei lor şi la viaţa celor din jur.
Direcția Relații cu Comunitatea
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.