Conducerea Spitalului „Dr. Cornel IGNA” din Municipiului Câmpia Turzii
se preocupă constant de diagnosticarea cât mai exactă a pacienților și
tratarea acestora, sigur și fără riscuri.
Din aceste motive, atât secția de Medicină Internă, cât și cea de
Chirurgie au fost dotate cu aparatură nouă, de ultimă generație.
Intervențiile chirurgicale care necesită intubare oro-traheală se vor
realiza mult mai ușor, prin intermediul achiziționării noului
videolaringoscop la Secția de Chirurgie.
Acesta este un aparat dotat cu un display color, cu vedere completă și
vizualizare performantă a stucturilor anatomice din timpul
laringoscopiei. Este foarte util si facilitează intubația oro-traheală,
necesară anesteziei generale, îndeosebi la pacienții cu cale aeriană
dificilă, cauzată de particularitățile anatomice sau prezenței de
formațiuni în cavitatea bucală.
Comparativ cu laringoscopul clasic manopera medicală este mult mai ușor
de realizat, asigurându-se totodată și un nivel sporit de siguranță
pentru pacient.
De asemenea și Secția de Medicină Internă a fost dotată cu un
Electrocardiograf - EDAN. Acesta este destinat obținerii de semnale ECG
de la pacienții adulți si pediatrici prin electrozi ECG așezați pe
suprafața corpului.
Electrocardiograful facilitează diagnosticarea, cu succes, a multiplelor
afecțiuni cardiace, pornind de la infarctul miocardic, la tulburările de
ritm, fibrilația atrială sau blocajele de trunchi.
Prin aceste două achiziții s-a reușit o actualizare a standardelor de
calitate medicală, pe care Spitalul „Dr. Cornel IGNA” le oferă
pacienților săi.
De 4 ani, Spitalul „Dr. Cornel IGNA” se află într-un permanent proces de
modernizare, pornind de la reabilitarea internă a secțiilor, la dotarea
cu aparatură și mobilier medical de ultimă generație și, nu în ultimul
rând, la îmbunătățirea relației medic-pacient, prin implementarea de noi
politici în gestionarea actului medical.
Mulțumim domnului manager, Adrian ANTAL pentru implicarea continuă în
ceea ce privește activitatea medicală din spital.
Direcția Relații cu Comunitatea
Noi achiziții pentru sănătatea pacienților din Municipiul Câmpia Turzii
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.