Administrația Națională de Meteorologie a remis o avertizare cu COD
PORTOCALIU privind producerea fenomenului de caniculă, avertizare care
include întreg județul Cluj.
Astfel, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2022, pe teritoriul județului vor
fi temperaturi care ar putea ajunge până la 40*C.
Pentru a evita evenimentele neplăcute, cauzate de temperaturile foarte
ridicate, vă punem la dispoziție o serie de măsuri de prevenție, care vă
pot veni în ajutor:
1. deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara,
pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în
spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
2. evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens
între orele 11.00-18.00;
3. purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și
ochelari de soare;
4. beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri
naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc. mușețel, urzici);
5. mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt
(echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând
pe produsele cu valoare calorică mică;
6. evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai negru sau verde,
cola), zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
7. evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de
origine animală;
8. nu consumați alcool - vă deshidratează și vă transformă într-o
potențială victimă a caniculei;
9. mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane
cu dizabilități), interesând-vă de starea de sănătate a acestora și
oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
10. nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în
autoturisme;
11 cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de
suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră!
12. persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua
tratamentul, conform indicațiilor medicului; este util ca în perioada
caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei
terapeutice la condițiile existente;
13. pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce
intensitatea și ritmului activităților fizice, se va alterna efortul
dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele
de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
De asemenea, prin intermediul unui protocol semnat între Direcția de
Sănătate Publică a Județului Cluj și Colegiul Farmaciștilor din România
– Filiala Cluj, s-au stabilit o serie de măsuri necesare atenuării
efectelor temperaturilor ridicate asupra populației.
Farmaciile din Câmpia Turzii care oferă servicii de prim-ajutor în caz
de caniculă sunt:
• 21 IRIS, Câmpia Turzii, Str. Laminoriştilor nr.101;
• ANIFARM 1, Câmpia Turzii, Str. P-ţa Mihai Viteazu nr. 11 bl. A142;
• ANIFARM 2, Câmpia Turzii, Str. Poet Andrei Mureșanu nr.32 ap.1;
• DONA 275, Câmpia Turzii, str. Laminoriștilor nr.19;
• ECOFARMACIA NETWORK CÂMPIA 1, Câmpia Turzii, Str. Băii nr.7 ap.VI;
• ECOFARMACIA NETWORK CÂMPIA 2, Câmpia Turzii, Str. 1 Decembrie 1918,
nr.62 parter;
• FARMACIA RICHTER 16 Câmpia Turzii, Str. Laminoriştilor nr.19;
• MAGNOLIA PLUS - CATENA FARMACIE Câmpia Turzii, str. Gh. Barițiu nr.59
ap.III;
• MAGNOLIA PLUS - CATENA FARMACIE Câmpia Turzii, P-ța Mihai Viteazu nr.1
bl.D;
• REEAFARM Câmpia Turzii, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 19;
• SENSIBLU CÂMPIA TURZII 2 (brand Dr. Max) Câmpia Turzii, P-ța Mihai
Viteazu nr. 2.
Direcția Relații cu Comunitatea

1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.