Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 25.07.2023, între orele 09.00 – 15.00, în municipiul Câmpia Turzii.
Sunt afectate imobilele situate pe:
- str. Laminoriștilor - nr. pare începând cu nr. 100 până la Solaris Shopping Center și nr. impare de la nr. 139 la nr. 145
- str. Luncii
- str. Câmpiei (municipiul Turda), agenții economici: Solaris Shopping Park, MMM Autoparts.
Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru efectuarea lucrărilor de remediere avarie la rețeaua de distribuție apă potabilă pe str. Laminoriștilor nr. 136 - 138.
Avaria a fost cauzată de SC HIDROCONSTRUCȚIA SA (Lider de asociere) – SC TCI CONTRACTOR GENERAL SA (Asociat) care a efectuat lucrări în zonă, cuprinse în ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” – contractul de lucrări „EXTINDERE ȘI REABILITARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI SISTEM DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN MUNICIPIUL CÂMPIA TURZII” (Pachet CL 7).
Echipele CAA sunt la fața locului și depun toate eforturile necesare în vederea remedierii avariei în cel mai scurt timp posibil. La reluarea furnizării apei pot apărea temporar, local, depășiri ale parametrilor turbiditate (prezența unor particule solide în suspensie în apă) și debit, situație în care sfătuim utilizatorii să folosească apa doar în scopuri menajere până la încadrarea acesteia în parametrii de calitate. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate și vă mulțumim pentru înțelegere.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.