Performanțele sportive sunt cele mai simple și directe forme de
promovare ale unei comunități.
Atât în semn de apreciere, cât și pentru a stimula o conduită
excelentă, în rândul sportivilor din Municipiul Câmpia Turzii, domnul
primar, Dorin Nicolae LOJIGAN, a întreprins, mereu, demersuri concrete.
În această săptămână, edilul municipiului nostru a inițiat HCL 255/2023.
Prin intermediul acesteia, sportivul Iosif Bândulă, legitimat la
Asociația Daniel Boxing Rusu Dan Ciprian, a fost premiat cu suma de 5000
de lei, pentru rezultatele remarcabile obținute în anul competițional
2023.
De asemenea, Daniel Dandoczi, antrenorul care-l pregătește pe Iosif
Bândulă, a primit 3000 de lei, din partea administrației publice locale
din Municipiul Câmpia Turzii.
În acest an competițional, Iosif Bândulă și antrenorul său au adus la
Câmpia Turzii 3 medalii de aur, la Cupa României, Campionatul Național
și Cupa Balcanică. De asemenea, Bândulă a obținut locul 5 la Campionatul
European din Armenia.
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii transmit
sincere felicitări atât sportivului, cât și antrenorului care îl
pregătește și întregului colectiv de sportivi de la Asociația Daniel
Boxing Rusu Dan Ciprian!
Direcția Relații cu Comunitatea
Iosif Bândulă și Daniel Dandoczi, premiați de administrația publică locală
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.