Judit Pelea vă invită joi, 6 aprilie 2017, începând cu ora 18 la lansarea ediţiei a II-a a volumului „El Camino, pelerinaj către sine” semnat de Judit Pelea.
Evenimentul va avea loc la sediul Asociaţiei Tour D'art din Turda, str Republicii nr 14. Gazda evenimentului este avocat Sonia Cojan, iar invitaţi sunt prof. Reghina Stoica şi omul de cultură Dana Deac. Intrarea este liberă.
„EL CAMINO” este o carte despre căutarea interioară a Sinelui, care se realizează prin parcurgerea drumului vestit de mai bine de o mie de ani, aflat în nordul Spaniei şi care se numeşte El Camino- drum care a fost parcurs în decursul anilor de mii de pelerini, de la papi, la oameni de rând. Drumul se află de-a lungul Căii Lactee, iar vibraţiile lui sunt simţite în mod diferit şi specific de oricine din cei care îl parcurg. Trăirile pe care pelerinul le are timp de o lună, cât durează călătoria, sunt absolut unice şi extrem de importante pentru evoluţia spirituală a persoanei respective.
Judit a străbătut această Cale de două ori. Aşa după cum ştiţi, ea a scos o primă ediţie a cărţii imediat după prima ei experienţă, în 2013, iar acum ne invită la lansarea ediţiei a doua.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.