05
Sam, Dec
54 New Articles

Cultură
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

muzeu-istoria-tuzii-4Activitatea Muzeului de Istorie Turda este, fapt recunoscut atât de specialiști cât și de profani, una extrem de importantă în domeniul arheologiei. Pe această temă am purtat discuții cu directorul acestei instituții, arheolog expert Mariana Pîslaru, care și-a manifestat dorința de a populariza pentru turdeni importanța extinderii ariei de protecție arheologică de pe suprafața municipiului Turda.

 

Zone de protecție arheologică și de patrimoniu

Importantele descoperiri făcute de muzeografii turdeni în ultimii ani par să impună luarea unor măsuri de către autorități pentru ca relicvele antice și medievale din zona orașului antic să poată fi scoase la lumină iar cei care construiesc în acele zone să poată face acest lucru doar sub supravegherea arheologilor de la Muzeul de Istorie și Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional.

”Noi, prin proiectul făcut anul trecut, intitulat „Patrimoniul arheologic şi monumental turdean între protecţie şi dezvoltarea urbanistică actuală. O coabitare necesară şi posibilă”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – Aprilie/August 2012, am identificat zonele de importanță arheologică unde s-au găsit, de-a lungul vremii, materiale. Totul a plecat de la cele două volume ale lui Téglás István, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta a furnizat informații exacte despre locul exact unde s-au găsit materialele antice. Am cartat toate aceste zone introducând informația în sistemul GIS, fapt care ne-a permis să identificăm exact, folosindu-ne și de arhive, zonele unde se găsesc rămășițe importante pentru muzeu”, explică directorul Muzeului de Istorie Turda, Mariana Pîslaru.

Téglás István a fost unul dintre cei mai importanți colecționari iar el a inventariat și catalogat, însoțindu-și informațiile cu desene extreme de fidele, toate acestea permițând istoriografilor din zilele noastre să aibă acces la o informație foarte importantă referitoare la vechiul oraș. Din păcate, mare parte a colecției sale de material antic a fost înstrăinată, foarte puține piese ajungând în patrimoniul Muzeului de Istorie Turda.

muzeu-istoria-tuzii-5Materialul roman, la Turda, este undeva la 60-70 de cm sub pământ, astfel că, în zonele din imediata apropiere a Castrului roman, orice săpături mai adânci duc la descoperirea unor materiale. De aceea, în urma proiectului pomenit mai sus, s-a promovat de către primarul Tudor Ștefănie un proiect de hotărâre (HCL nr. 12 din 31 Ianuarie 2013), adoptat de plenul Consiliului Local Turda prin care ”se aprobă noile zone de protecţie arheologică şi ale patrimoniului construit din municipiului Turda rezultate în urma proiectului „Patrimoniul arheologic şi monumental turdean între protecţie şi dezvoltarea urbanistică actuală. O coabitare necesară şi posibilă” finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – Aprilie/August 2012, în baza Avizului nr.408/15.11.2012. emis de M.C.P.N. - Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, ca parte integrantă a Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al municipiului Turda aprobat prin H.C.L.M.T. nr.160/16.12.1999. completat cu H.C.L.M.T. nr.172/29.10.2010., conform ANEXEI şi HĂRŢILOR, părţi integrante ale prezentei hotărâri, privind noile zone de protecţie arheologică şi ale patrimoniului construit din municipiului Turda”.

 

Care sunt zonele arheologice?

În raportul de specialitate care a însoțit acel proiect de hotărâre, semnat de arhitectul șef, ing. Iosif Dumitru și arheologul Mariana Pîslaru, se arată că ”Zonele arheologice – pornind de la epoci arhaice până în ev mediu - în principiu acoperă partea vestică a oraşului vechi în apropierea podului şi castrului roman (străzile Cheii, Luceafărului, Funicularului, Alecu Russo, Panait Cerna, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Bălcescu, Miron Costin, Mesteacănului, Ana Ipătescu, Alba Iulia, Dealul Zânelor, Mandolinei, Sânduleşti, Al. Corbului, străzile Romana, Cetatea Romana, Castrului Roman, Ion I. Russu, Pictor Theodor Aman, Traian, Potaissa, Turturelelor, Cocoşului, Cetatea Colţeşti, Aleile Borsec, Zizin, Dorna, str. Privighetorii, George Bariţiu, Clujului, Nicolae Iorga, Bucovinei, Andrei Mureşanu, Constantin Brâncoveanu, Gen. Dragalina, Dr. Ioan Raţiu, Horea, Cloşca, Crişan, Vasile Alecsandri, Pavel Dan, Argeşului, Albinei, Mihai Eminescu, Bicazului, Al. Fărcăşan, Avram Iancu, George Coşbuc, Dacia, Mircea cel Bătrân, B. P. Haşdeu, Augustin Bunea, Castanilor, Axente Sever, Gheorghe Lazăr, Şterca Şuluţiu, Andrei Şaguna, Gelu,  Al.Nicolae Titulescu, p-ţa 1 Decembrie 1918, p-ţa Romana, străzile Libertăţii, Războieni, Abatorului, aurel Vlaicu, Fântânele), dar se regăsesc şi în aşa zisă zonă industrială pe traseul drumului roman (colonia cimentului, str. 22 Decembrie 1989, str. Bogata, etc.) şi chiar pe platourile estice de la saline(zona vechilor clădiri administrative lângă lacurile Durgăului), cimitirul central(pe str. Gh. Lazăr) sau către extravilan, spre pârâul Sfântu Ioan (vila romană etc. Descoperită în balastieră!), respectiv zonele din Poiana de la cimitir, înspre podişul Bogata (Măierişte, izvorul Lişca, etc.) ”.

 

Clădiri valoroase

 

muzeu-istoria-tuzii-3Același document vorbește despre ”Clădirile valoroase”, de la stilul gotic, urme de renaştere, baroc, neoclasicist, eclectic, secesion până la modern,  despre care se pune că se suprapun, pe lângă cele propuse în zona ambientală prin P.U.G.-ul actual, pe aceeaşi zonă a descoperirilor arheologice actuale din proiectul executat din fonduri A.F.C.N., cu completări spre Turda Nouă, printre altele şi cu două clădiri construite în stil 1900 în incinta Staţiunii de Cercetare Agricolă Turda.

Ca urmare, acea Hotărâre de Consiliu, extrem de importantă pentru istoria localității noastre, a fost aprobată conștientizându-se că, până la actualizarea Planului Urbanistic General (P.U.G.), se impune protejarea acestui patrimoniu arheologic şi construit cu valoare istorică, urbanistică şi de arhitectură, prin completarea Regulamentului Local de Urbanism spre valorificarea lui în domeniu cultural, turistic.

Datele adunate de-a lungul timpului de arheologi indică dezvoltarea oraşului roman Potaissa la baza „Dealului Cetăţii” şi pe pantele acestuia, unde au fost descoperite de-a lungul timpului drumuri şi construcţii romane, monumente funerare şi votive, monede etc.

 

Întrebări și răspunsuri

 

Iată și câteva întrebări pe care turdenii și le-ar putea pune în legătură cu acest subiect, întrebări cărora directorul Muzeului de Istorie Turda le-a răspuns într-o broșură pe care oricine o poate primi de la muzeu sau de la central de informare turistică.

 

Ce este descărcarea de sarcină arheologică ? Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care un teren în care au fost evidenţiate vestigii arheologice este redat activităţilor curente. Adică nimeni nu poate construi o clădire sau efectua săpături pe un teren din zona de protecție arheologică fără supraveghere din partea arheologilor iar descărcarea de sarcină arheologică este finalizată odată cu emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică.

Ce este zona de protecţie a unui monument istoric?

Zona de protecţie a unui monument istoric este o porţiune de teren delimitată şi trecută în regulamentul local de urbanism

pe care nu se pot face construcţii, plantaţii şi alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua sau ar diminua vizibilitatea monumentului.

muzeu-istoria-tuzii-2Este o zonă-tampon între monument şi mediul înconjurător actual. Zonele de protecţie din jurul monumentelor se stabilesc

prin regulamentul de urbanism pentru fiecare caz în parte. Atunci când regulamentul de urbanism nu prevede altceva, regula generală este următoarea: zona de protecţie este o fâşie lată de 100 de metri în localităţile urbane, 200 de metri în localităţile rurale şi 500 de metri în afara (exteriorul) localităţilor, distanţe măsurate de la limita exterioară a terenurilor pe care se află monumente istorice. Terenul pe care se află un monument istoric include, în afară de construcţia propriu-zisă, şi drumuri de acces, scări, parcul sau grădina, turnuri, chioşcuri şi foişoare, gardul sau zidul de incintă, bazine, fântâni, statui, cimitire şi alte construcţii sau amenajări care formează ansamblul monumentului.

Ce este zona construită protejată (ZCP)?

Zonă construită protejată cuprinde o suprafaţă de teren cu o anume densitate de construcţii de interes, fie că acestea se află subteran, cum este cazul unui sit arheologic, fie că sunt vizibile la suprafaţa solului, cum sunt centrul istoric sau ansamblul urban al unei localităţi. Delimitarea zonei protejate se face prin PUG şi urmăreşte păstrarea zonei protejate cât mai mult şi cât mai bine posibil, prin controlul intervenţiilor de orice fel - defrişări, distrugeri, reparaţii, modificări, demolări, construcţii noi, săpături care să afecteze subsolul etc. şi prin punerea în valoare a zonei pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii locuitorilor, pentru turism

nedistructiv.

 

Atelierul de olărit de pe ”Dealul Zânelor”

 

muzeu-istoria-tuzii-1Unul dintre cele mai elocvente exemple referitoare la descoperiri arheologice importante - și care explică necesitatea instituirii unei zone de protecție arheologică -  sunt săpăturile efectuate pe Dealul Zânelor, la ieșirea spre Alba Iulia, pe dreapta. Despre aceste lucrări ne vorbește directorul muzeului, Mariana Pîslaru fiind unul dintre arheologii care au lucrat multă vreme la acele săpături.

”Se susține de către specialiști că Micăsasa ar fi unul dintre centrele importante ale Daciei romane și acolo s-au descoperit în urma săpăturilor 28 de cuptoare. În lumina descoperirilor din ultimii ani, Potaissa pare să fie o ”nouă Micăsasă”, cu 20 de cuptoare descoperite aici. De fapt, nu exista un centru foarte mare care să producă vase și alte obiecte pentru toată Dacia ci, probabil că fiecare centru important din Dacia avea propriile ateliere, realitate pe care probabil, o vom confirma prin următoarele cercetări”, ne descrie Mariana Pîslaru importanța descoperirilor de pe Dealu Zânelor, locul unde, în 1964 iar apoi în 2005 s-au descoperit mai multe cuptoare de ceramică dacică.

Încă din secolului al XIX-lea pe pantele de răsărit ale Dealului Zânelor (Tündérhegy) s-au produs numeroase descoperiri de vestigii antice, colecţionate şi înregistrate de Téglás István. Abundenţa vaselor ceramice, a uneltelor de olari şi a gropilor arse indicau funcţionarea unor ateliere. Supravegherile arheologice din timpul construirii variantei DN 1 spre Alba Iulia (1964), cercetările arheologice preventive pentru construirea unei locuinţe (Sorin Pipaş 2006) şi chiar cercetări arheologice de „salvare” ca urmare a lărgirii drumului (Petru Herculea 2005) au scos la lumină un impresionant material arheologic şi 20 de cuptoare de ars ceramica!

Cuptoare erau parţial săpate în lut, bolta ridicându-se la suprafaţa terenului. Grătarul pe care erau aşezate vasele se sprijinea pe un picior central. Diametrele cuptoarelor variau între 1 m şi 2 m. Înălţimea pereţilor era de cca 1,20-1,50 m.

În cuptoarele abandonate şi în jurul lor (în gropile de unde se extrăsese lutul, iar ulterior se aruncau „rebuturile”) s-a descoperit o mare cantitate de produse de lut: vase de cele mai variate forme (pentru păstrarea alimentelor, vase de bucătărie, vase pentru servit), opaiţe, statuete, jucării. Calitatea acestora era diferită, producându-se atât recipiente de uz comun, cât şi ceramică fină. Unele vase erau decorate.

Atelierele erau amplasate la limita oraşului antic (P-ţa Romană-Cheii-Sănduleşti) unde lutul se afla din abundenţă, iar pârâul Sând curgea în apropiere. Produsele fabricate erau destinate locuitorilor din oraş şi militarilor din castru.

 

 

”Rebuturi ceramice din atelierele olarilor de la Potaissa”

 

De fapt, arheologul turdean, Mariana Pîslaru, a publicat într-o lucrare în limba engleză un articol de specialitate intitulat ”Rebuturi ceramice din atelierele olarilor de la Potaissa” din care, cu permisiunea autoarei, am spicuit unele informații care ni s-au părut foarte interesante pentru cititorii noștri :

 

” Şoseaua naţională Turda - Alba Iulia construită în 1964 prin „decuparea” pantelor sud-estice ale Dealului „Zâna Mare” şi Zâna Mică” traversează în plin „cartierul meşteşugarilor”. Cu ocazia acelor lucrări, printre alte descoperiri, s-au identificat vetrele a şase cuptoare (total distruse) dispuse pe traseul şoselei (str. Alba Iulia) şi numeroase vase ceramice fragmentare sau întregi, multă cenuşă etc.[1]. Tot aici, pe lângă olari şi pietrari erau şi alte ateliere, de turnat piese din bronz, aşa cum ar sugera cele două creuzete mici din ceramică, consemnate de Téglás, iar coarnele de cerb şi oasele de animale din clădirea romană de pe „Zâna Mică” ar indica şi un atelier de prelucrarea osului.

(…)          Cercetările preventive efectuate de noi în 2006 într-o grădină la vest de această zonă, au dus la descoperirea altor şase cuptoare de ars ceramică şi ne-au permis observarea mai multor detalii tehnice. (…) S-a cercetat şi urma unei fântâni până la 4 m adâncime, care fusese dezafectată şi transformată în groapă de deșeuri la un moment dat. Şi în alte ateliere de olari din Dacia sau alte provincii, deşi erau amplasate în preajma unor râuri, necesarul de apă era suplimentat prin fântâni.

Cuptoarele investigate au planul circular, cu pereţii construiţi din fragmente ceramice lipite cu lut şi făţuiţi pe interior (cca 3 cm). C1, având diametrul 1,00 m era lipit de C2 cu diametrul maxim al camerei de ardere de 2,15 x 1,85 m. Camera de ardere C1 a fost cercetată până la -1,00 m de la înălţimea pereţilor, fără să se identifice grătarul sau sistemul de susţinere a acestuia. În schimb, la C2, deşi în mare parte distrus, s-a găsit grătarul sprijinit pe un pilon central (în aceeaşi tehnică cu pereţii: ceramică fragmentară şi bucăţi de cărămizi lipite cu lut), pe care erau  suprapuşi radial nişte vălătuci din lut şi pleavă (0,25 m x 0,50 m). Dimensiunile cuptorului şi fragmentele ceramice găsite (chiupuri, ulcioare mari) sugerează arderea unor vase de mari dimensiuni. Vasele erau aranjate printre aceşti vălătuci, evitându-se astfel, aşa cum s-a presupus, blocarea orificiilor din grătar.

Amplasarea şi tipul cuptoarelor descoperite în 1964 şi în 2006 ne îndeamnă să presupunem apartenenta acestora aceluiași atelier

Ca urmare a unor intervenţii edilitare neautorizate pe drumul de acces pe „Dealul Zânelor” din Turda, în vara lui 2005 am întreprins o cercetare arheologică  în vederea salvării vestigiilor din acest punct. În felul acesta, pe o suprafaţă de 270 mp, s-au descoperit opt cuptoare, două gropi de extragerea lutului, o mare groapă cu deşeuri, precum şi urmele unei construcţii cu ziduri din piatră, acoperită cu olane şi ţigle, probabil atelierul. Prin urmare, la cca 50-60 m spre nord de atelierul 1, funcţiona un atelier  contemporan.

Cele opt cuptoare cu plan circular, au fost cruţate în lut, având pereţii arşi la roşu (10-13 cm), în unele cazuri pe interior observându-se şi lutuiri succesive (2-3 cm grosime). Gradul de conservare este diferit (două cuptoare au fost identificate doar prin vatra puternic arsă). Diametrele camerelor de ardere variază între 105 şi 160 cm, iar înălţimea pe care se păstrează calota variază între 60-70 cm  În două  cazuri s-a păstrat grătarul, gros de  cca 10  cm susţinut de un stâlp central cruţat în lut. Camerele de alimentare şi canalele sunt în general distruse, se poate observa, însă, că nu există o regulă în orientarea gurii (spre sud, spre sud-est, vest, nord și est).

muzeu-istoria-turzii-6(…)        Aceste descoperiri prin care se conturează funcţionarea a două ateliere de olari în sec. II-III d.Hr., constituite din cuptoare cu plan circular şi stâlp central (cel mai răspândit tip de cuptoare din Dacia), sunt completate de informaţiile adunate de Téglás István cu un secol in urma. În jurnalele sale, împătimitul colecţionar turdean semnalează numeroase descoperiri de vase romane întregi sau fragmentare în mai multe puncte din viile de pe „Zâna Mică” şi „Zâna Mare”. Ba mai mult, referindu-se la descoperirile din via lui Incze (la poalele Dealului „Zâna Mică”), autorul notiţelor şi desenelor corect realizate precizează că abundenţa fragmentelor ceramice, sau chiar a vaselor întregi şi, mai ales, sigiliul pentru ştampilat vase, indică locuința unui olar (!). Tot aici s-a găsit şi fundaţia unui zid din piatră care, probabil, provenea de la o construcţie anexă atelierului. Nu ştim dacă așa-numita construcţie circulară, cu pământul din jur ars, amplasată la cca. 6 m mai sus de un alt zid din piatră (via lui Incze, versantul estic al Dealului Zâna Mică), putea sa fi fost un cuptor. Oricum, în cazul descoperirilor de pe Dealul Şuia din 1911-1912,  Téglás menţionează un atelier de ars cărămizi romane. Rămâne de stabilit dacă sunt atelierele militare sau civile. Ateliere pentru ars materiale de construcţie se cunosc la Ulpia Traina Sarmizegetusa,  Micia,  Gărvan, Gornea, Stolniceni-Buridava, dar materialul tegular ştampilat, aşa cum susţin specialiştii, indică oficine militare în preajma fiecărui castru”.

 

(fragmente din articolul ”Rebuturi ceramice din atelierele olarilor de la Potaissa” semnat de Mariana Pîslaru)


 
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh