Artistul plastic turdean, Cornel Vana, va avea o expoziție de pictură în ulei în Sala Mare a Primăriei Turda, cu ocazia Zilelor Municipiului Turda. Artistul turdean pare să fie unul dintre preferații primarului Cristian Matei, tot Vana expunând în aceeași sală și cu ocazia Zilelor Municipiului Turda 2016.Importanța locației este dată de faptul că acolo se desfășoară ședința de deschidere a sărbătorii ce va dura din 11 până în 13 august și tot acolo s-a desfășurat dineul oferit delegațiilor străine ale orașelor înfrățite cu Turda, iar la fel se va întâmpla și de această dată.
Chiar dacă vernisajul expoziției lui Cornel Vana este programat să se desfășoare în 11 august de la ora 11.30, imediat după deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Turda, lucrările și-au ocupat deja locul înfrumusețând și plictisitoarele, uneori, ședințe ale Consiliului local.
Vana expune lucrări de dimensiuni mari, 2x1 m, 1,5x1,5 m etc, în general peisaje transilvane, flori dar și o lucrare reprezentând Centrul Istoric al municipiului Turda.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.