Miercuri, 11 octombrie, vă dăm întâlnire la Cluj, la Casa de Cultură a Studenților în cadrul Festivalului TIMAF, cu spectacolul “Îndrăgostiții din Ancona”.
Transilvania International Music and Art Festival este la cea de-a 7-a ediție și își propune să ofere publicului clujean și nu numai, evenimente si moment artistice ce cuprind o gamă largă a artelor, de la muzică, teatru și dans, la arte vizuale și de creație.
„Indrăgostiții din Ancona” este o producție a Teatrului Aureliu Manea, regizată de Andrei Mihalache. Acesta, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” - regie teatru, clasa prof. univ. Mihai Dimiu. A debutat ca regizor artistic la Turda în anii 1981-1985, și iată că provocările l-au adus din nou aici.
In piesa „Indrăgostiții din Ancona”, acţiunea se petrece în orăşelul italian Ancona, într-o veche piaţetă, unde apropierea dintre case şi vulcanicul sânge latin fac imposibile păstrarea secretelor. Personajele noastre sunt într-o adevărată încurcătură emoțională. Bogătașul orașului, Tomao este un adevărat Don Juan după care suspină și manajera, și vecina, însă el visează la o moldoveancă aflată în vizită în orașul Ancona. Tomao are o fiică pe care dorește să o mărite cu Giovani, proprietarul unei cafenele, dar ea e îndrăgostită de Luigi. Venirea lui Lucrezio dă peste cap planurile domnului Tomao, iar acesta își regăsește iubita pe care o credea moartă, Drucilla.
O poveste plină de suspans și evenimente neașteptate la care vă invităm să-i aflați finalul pe 11 octombrie, ora 19.00, Casa de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca și 14 octombrie din nou la Turda, ora 19.00.
Nu uitați că, duminica, este a celor mici, pe 15 octombrie, de la ora 11.00 vă așteptăm la spectacolul „Mica Sirenă” în aventurile apelor albastre și adânci, atât de adânci încât nici o ancoră nu poate să ajungă la fund.
Biroul de presă
Teatrul Aureliu Manea Turda
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.