23
Sam, Noi
4 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (C.J.C.P.C.T. Cluj),  instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj,  invită iubitorii fotografiei etnografice marți, 7 noiembrie 2017, începând cu ora 15.00, la vernisajul Concursului naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”, ediţia a XIV-a.

Organizată anual în parteneriat cu Asociaţia Art Image, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca şi Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj, manifestarea va avea loc în foaierul Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanţilor, nr. 104 și va cuprinde mai multe momente: acordarea trofeelor ,,Carol Popp de Szathmáry”- pentru fotografie alb/negru şi „Szabó Tamás”- pentru fotografie color şi a celorlalte premii; prezentarea filmului cu secţiunile tematice digitale „Muncile câmpului” şi „Reproducere după fotografia veche”, precum și prezentarea unor fotografii vechi din arhivele personale de un grup de elevi de la Școala  Gimnazială din Mociu, județul Cluj.

Expun: Ádám Gyula-Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco Adrian-Braşov, Balog Zoltan-Aiud, Both Gyula–Târgu Mureş,  Ciontea Claudia (UAD Cluj), Dumitrescu Vlad–Braşov, Flach Jolanta–Zakopane (Polonia), Fülöp Jenő-Sângeorgiu de Mureș, Iancu I.Daniel-Orăştie, Incze Domokos-Miercurea Ciuc, Incze László-Miercurea Ciuc, Incze István-Târgu Mureș,  Isfan Marius Romulus-Hunedoara, Kucsera Jenö–Târgu Mureş, Negru Carmen Adriana-Cluj, Petrila Gheorghe-Oradea,  Poenar Raul-Orăștie, Pop Ovi D.–Oradea, Pop Lăcrămioara Florentina – Frata, Popa Alexandru Nicolae-Deva, Roibu Grigore-Deva, Rusu Adela Lia-Oradea, Săteanu Felician-Baia Mare, Scripciuc Ioan- Arad, Sofronie Costică-Cluj, Szegedi Ferenc-Târgu Mureș, Tordai Ede – Târgu Mureș, Vincze Szabolcs-Huedin.

Invitații Secțiunii internaționale sunt: Dacai Xie din China și Huu Hung Truong din Vietnam.

Cele peste 150 de fotografii valoroase, alb-negru şi color, provenind de la zeci de fotografi din întreaga ţară, surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de: români, maghiari, romi, ceangăi, huțuli, sași, ucraineni sau bulgari din România.

Expoziția va fi deschisă până în data de 16 noiembrie 2017.

 

Biroul de presă

2 noiembrie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh