„Neînțelegerea” de la Teatrul Aureliu Manea din Turda

 Piesa de teatru „NEÎNȚELEGEREA”, de Albert Camus, prin lentila regizoarei Mirela Dodd

• Spuneți-ne câteva ceva despre Dvs.

          Mirela DODD: Numele meu este Mirela Dodd. Sunt absolventă Facultății de Teatru Cluj, clasa Marius Bodochi. Am urmat doi ani, cursurile Actor’s Studio, New York și un an de zile cursurile Institutului de Teatru și Film LEE STRASBERG, Los Angeles, USA. După 15 ani de absență, m-am întors înapoi în țară, în orașul meu natal, Cluj-Napoca, decisă să împărtășesc toată experiența mea de 15 ani în jurul lumii, cu propria mea țară.

• De ce ați ales să montați la Teatrul Aureliu Manea Turda ?

            Mirela DODD: Am căutat oameni deschiși, dornici de a accepta și împărtăși idei noi. Teatrul din Turda, directorul Cătălin Grigoraș mi-a oferit, fără să pună la îndoială capacitatea mea ca și artist, fără să mă fi cunoscut înainte,  încrederea totală  și mi-a deschis porțile teatrului, oferindu-mi tot suportul de care am avut nevoie și în special cei mai talentați artiști de la Teatrul din Turda. Am găsit aici, atmosfera cea mai frumoasă și adecvată creației artistice.

• Ce ați dorit să transmiteți cu acest spectacol ? Care este mesajul piesei ?

            Mirela DODD: Ideea obsesivă a piesei nu este neînțelegerea sau nerecunoașterea. Nerecunoașterea este o concluzie a degradării sufletelor, a pierderii dragostei, iubirii inițiale, datorită faptului că intervin grijile vieții, obligațiile pe care societatea le impune, responsabilitățile socio-economice, datoriile… Toate aceste aspecte socio-economice necesită „bani, bani mulți” (Martha). În această goană, obsesie, de a strânge cât mai mulți bani, bani care vor oferi “fericirea și libertatea", încep să se construiască ziduri, distanțe care vor duce la indiferență și în final la uitare. În momentul în care s-a produs uitarea, inima a fost anulată și închisă, devine ușor să ucizi ceea ce nu recunoști, ceea ce nu vezi. Sufletele au devenit goale și oarbe…

            Cu cât se continuă mai aprig această obsesie pentru fericire, care este egală cu "bani mulți... să fii bogat", omul devine tot mai obosit și mai singur în această mutilare a sufletului, a eului. (Singura menire a ființei umane pe acest pământ este manifestarea subconștientului, a sufletului, în lumea materială).

            Pentru ca sa obții bani mulți și repede trebuie să ucizi.

• Ați menționat de mai multe ori cuvintele “uitare” si “a ucide”. Există cumva între cele două cuvinte o legătură simbolică ?

            În piesa lui Camus crima și uitarea merg mână în mână, e singurul mod de a-ți atinge visele, dorințele, fericirea, care aici are doar conotații materiale.

             A fost inițial o fericire primordială, aceea a ”inimii care folosește numai cuvinte simple", a iubirii, a dragostei pure, dar aceea dragoste nu a fost îndeajuns. Nevoile, obligațiile socio-economice au trebuit să fie îndeplinite și asta necesita o sumă foarte mare de bani "să trăiești liber în fața mării ai nevoie de bani, bani mulți." (Martha).

             Această minciună a societății a obligat ființa umană să renunțe la iubire, dragostea și fericirea adevărată, care vine din relația cu Divinul și aproapele, și să înlocuiască această fericire derivată din dragoste, cu o fericire imediată, materială. Această dorință materială de a obține bani pentru a putea face față cerințelor socio-economice, nu face altceva decât să sleiească sufletul omului într-atât încât nu-i mai rămâne nimic de făcut decât să moară, să intre în acel somn nesfârșit fără vise" Lumea e făcută pentru ca în ea să mori" (Martha).

             În această goană după fericirea materială și satisfacerea dorințelor proprii, omul, ființa umană se îndepărtează tot mai mult de suflet, de eu, de inimă, și devine tot mai singur deși tânjește după dragoste și relația umană în adâncul sufletului.

            Toate personajele sunt singure din cauza că sunt prizoniere în închisoarea pe care și-au construit-o pentru ca să își atingă țelul propriu:" pentru a obține ceea ce doresc aș strivi tot ce-mi stă în cale și mă face să devin oarbă la tot ceea ce mă înconjoară. "(Martha)

            Pentru a-și atinge scopul, dorința, este nevoie de crimă.

            Crima este singurul mod de a obține bani mulți și repede Dar pentru a putea să continui să ucizi trebuie să se producă o obișnuință. Pentru că sufletul din principiu nu poate să comită o așa oroare împotriva altui suflet, e nevoie mai întâi să ucizi sufletul, este nevoie de uitare. Și este exact ceea ce face crima. Atunci când ucizi, de fapt ceea ce ucizi nu e corpul fizic al altei persoane, ci propriul suflet. Cu fiecare crimă, sufletul moare încet, încet, până nu mai rămâne nimic. Crima devine obositoare, uzează într-atât sufletele, încât singura soluție este sinuciderea, moartea.

            Uitarea a rupt legătura inițială, a produs nerecunoașterea și ca urmare cine nu este recunoscut este ucis. Dar crima cere pedeapsa: moarte, adică singurătatea eternă

• Care este relația personajelor cu Divinul ? Există cumva o predestinare ?

            Sinuciderea, aceea singurătate eternă, este pedeapsa ucigașilor. Omul lui Camus nu a înțeles că sunt niște legi Universale, nescrise, care nu pot fi încălcate chiar dacă omul le cunoaște sau nu le cunoaște, le aplică sau nu le aplică.

            În momentul în care omul înțelege, în final, aceste legi, principii, și faptul că ele se aplică cu sau fără cunoașterea lor, se simte neputincios și singurul lucru care îi rămâne este revolta împotriva Divinului și suplicarea de a fi salvat din propria damnație pe care el însuși, omul, și-a creat-o împotriva lui însuși; dar în acest moment karmic, omul trebuie să fie pedepsit pentru că a încalcat legile Universale.

            E în cursul firesc al lucrurilor să existe pedeapsa după crimă. Singura soluție care îi rămâne ucigașului este sinuciderea și aceea se realizează tot în singurătate, aceea singurătate eternă de care ne este frică tuturor.

            Când omul s-a rupt de iubire, de Divin, rămâne singur, și prin actele sale împotriva firii, se îndepărtează tot mai mult de menirea sa pe acest Pământ, se îndepărtează tot mai mult de el însuși până când devine victima propriilor acțiuni, închisoare din care nu mai există ieșire decât prin moarte.

            Somnul și odihna nu sunt permise criminalului. Ucigașul își pierde dreptul la liniștea și odihna sufletului.

            Sufletul va continua să fie hăituit până când, într-o zi, se va produce ruperea totală între el și lumea din jur, adică din Conștiința Colectivă, din aceea Unitate Universală. Ucigașul este exterminat, dar este o exterminare care se produce natural pentru că omul nu poate trăi rupt de Conștiința Universală. Omul este parte din Univers prin subconștientul său, sufletul său, de aceea cine ucide, ucide împotriva Universului, și cum Universul va tinde întotdeauna să revină la balanța, armonia inițială, va pedepsi pe cel care a încălcat aceste legi Universale.

            Menirea omului, a Eului, pe acest Pământ este evoluția, dezvoltarea, manifestarea lui în această lume materială, dar întotdeauna respectând armonia universală.

• Deci, eroii lui Camus sunt într-o luptă continuă între Divin și natura umană ?

            Lupta eroului lui Camus este între subconștient (manifestarea Eului) și Legea Universală, aceea a iubirii pure, a armoniei, a dragostei, și nevoile, obligațiile pe care le impune societatea și nevoia de supraviețuire pe acest Pământ. Aceste nevoi imediate, dorințe proprii, această frică pentru supraviețuire a depășit, ucis, anulat, ceea ce este primordial; și anume iubirea, dragostea pură ce vine din inima și "folosește numai cuvinte simple.

            În final, fără să dorească, eroii lui Camus sunt prinși în capcana pe care au construit-o victimelor lor și sunt pedepsiți cu aceeași pedeapsă pe care au dat-o, și anume moartea. Chiar dacă acest Pământ este făcut nu pentru a iubi ci pentru a supraviețui acestei lupte existențiale, omul nu poate supraviețui fără elementul principal care îl definește ca ființă între alte alte ființe, și anume iubirea, Divinul.

            Așa cum se spune : "Dă Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu".

            Lupta de fapt pe acest Pământ este cum să supraviețuiești, cum să-ți manifești Eul propriu fără a pierde esența care ne definește, și anume Iubirea, Divinul. Și asta pentru simplu motiv că fără Dragoste, Divin, omul devine gol și singur și va suferi singurătatea eternă, adică va fi rupt din CONȘTIINTA UNIVERSALĂ, din aceea UNITATE-ONENESS, în care totul este cuprins și din care tot ceea ce există în UNIVERS face parte.

            Așadar, vă invităm joi, 22 noiembrie, ora 19:00, la premiera spectacolului NEÎNȚELEGEREA, de Albert Camus, regia Mirela Dodd, alături de Valentin Oncu, Raluca Radu, Doina Șoproni, Alexandra Dușa, Călin Mihail Roajdă.

Interviu realizat de Sorin Sălcudean