22
Vi, Noi
4 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Din această săptămână, micii spectatori pot urmări și seara spectacolele online oferite de „Puck” din Cluj-Napoca.

Aventuri nemaivăzute, iubiri de basm, răpiri ca-n povești și scene de un haz irezistibil, toate acestea și  chiar mai mult decât atât pot fi regăsite în spectacolele pe care Teatruteatrul puckl „Puck” le transmite în această săptămână pe Facebook, pe pagina festivalului WonderPuck  (https://www.facebook.com/wonderpuckcluj/).

Primul spectacol din această serie este „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia regretatei Mona Marian. Poate fi urmărit luni, 30 martie, și sâmbătă, 4 aprilie, de la orele 10 și 18.

 “Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Esti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cânţi, plângi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atât de original încât nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat”, scria Ioana Pârvulescu în “Scrisoarea unui critic literar către un prieten pinguin”.

Actorii  Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie alcătuiesc distribuția spectacolului.

Scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu, sculptura de Florin Marin, muzica de Corina Sîrbu, iar procesarea computerizată de Cristian Luchian.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Tot luni și sâmbătă, însă de la orele 12 și 16, poate fi urmărit spectacolul „Baladele balaurului”/„Sárkány-művek”, în regia lui Levente Imecs-Magdó, realizat de Teatrul „Puck” în colaborare cu Asociația Váróterem Projekt.

Cele trei fiice ale împăratului s-au trezit într-un loc străin, într-o cameră întunecată. Cineva a trimis o adiere densă de somn peste ei și – țineți-vă bine! – le-a răpit. Cele trei fete descoperă că sunt prizoniere alături de Nevasta Bucatelor, care este convinsă că prințul său, Viteazul Friptură, le va elibera cât de curând. Desigur bănuiți deja că răpitorul nu este altcineva decât balaurul. Fetele caută deci cheia eliberării cu toate puterile, cunoștințele și intuițiile lor.

La baza acestui spectacol de teatru de păpuși care îmbină diferite tehnici de mânuire stau niște povești de o fantezie nemărginită, scrise de copii din clasele III-IV, pentru concursul de basme Eroi și eroine.

În distribuție: Zsolt Csepei, Réka László, Emőke Pál, Maya Sebők și Tímea Udvari.

Dramaturg și compozitor este Johanna Bertóti, păpușile sunt realizate de  Andrea Kürti, costumele de Anna Kupás iar Júlia Sipos este tehnician.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Miercuri, 1 aprilie și duminică, 5 aprilie, de la orele 10 și 18, este programat spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia lui Aureliu Manea, într-o nouă versiune scenică a regretatei regizoare Mona Marian. Reprezentația se încadrează în tradiția Teatrului de Păpuși „Puck” de a valorifica marile povești ale literaturii universale. Spectacolul se impune prin tehnica mânuirii păpușilor, prin decorul și imaginile scenice rafinate și prin alternanța interpretativă marionetă – actor. Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.

Scenariul este semnat de Alex Căprariu, scenografia de Virgil Svințiu și Epaminonda Tiotiu și ilustrația muzicală de Corina Sârbu. Distribuția este formată din Frunzina Anghel, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

În aceleași zile, de la orele 12 și 16, pe pagina WonderPuck va fi transmis spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas László.

Inspirat din povești tradiționale maghiare, spectacolul a avut premiera în urmă cu doi ani, la aniversarea a 68 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși „Puck”. Dramatizarea este semnată de Demeter Ferencz.

Este prin excelență un spectacol de bâlci, cu aventură și umor. Cei doi actori din distribuție (György László și Giriti Réka) interpretează peste 10 roluri. Păpușile au fost realizate de György László și Szabó Tünde.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Toate spectacolele vor fi valabile timp de două ore de la începerea transmisiunii.

 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck"

Teatrul de Păpuşi „Puck" a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck" este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck", unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck", un eveniment dedicat întregii familii

    

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh