Astăzi au fost postate pe site-ul Teatrului de Păpuși „Puck” primele două înregistrări (în limbile română și maghiară) din cadrul proiectului „AudioPuck, poveștile copilăriei”, care face obiectul unui parteneriat, în premieră, cu Ministerul Educației și Cercetării.
AudioPuck cuprinde o serie de înregistrări audio a unora dintre cele mai importante texte din programele școlare (preșcolari, ciclul primar), în lectura actorilor Teatrului de Păpuși Puck. Proiectul susține programa școlară a claselor I-IV, la limba și literatura română și maghiară, cu instrumente de educație nonformală.
Începând de vineri, 1 mai, elevii din toată țara pot asculta gratuit pe http://teatrulpuck.ro/audiopuck/ primele două povești: „Pupăza din tei”, de Ion Creangă, în lectura lui Radu Lărgeanu și „A nyúl és a tavaszi hó”/„Iepurele și zăpada de primăvară”, poveste mongolă citită de Urmánczi Jenő.
Proiectul se numește „AudioPuck - Poveștile copilăriei” (în română) și „AudioPuck - Basmele popoarelor (Népek meséi)” (în limba maghiară). Pentru ca demersul să ajungă la copiii din toată țara, Teatrul de Păpuși „Puck” a încheiat un parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, precum și cu un important post de radio din București.
Noutatea inițiativei constă în aceea că își propune sprijinirea cadrelor didactice și a părinților în procesul de învățare al copiilor, prin realizarea unei platforme – suport pentru activitatea didactică.
AudioPuck – Poveștile copilăriei, proiect al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj Napoca, a fost conceput în contextul închiderii unităților de învățământ în perioada stării de urgență. Demersul artiștilor clujeni vine în sprijinul educatorilor, învățătorilor și profesorilor, care vor putea folosi înregistrările ca material didactic și suport educativ pentru orele de limbă și literatură, atât pentru limba română, cât și pentru limba maternă a minorității maghiare din România.
Obiectul protocolului de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării este punerea la dispoziţia tuturor instituțiilor publice de învățământ a aproximativ 50 de înregistrări cu povești din programa școlară, cu titlu gratuit.
Proiectul face parte din campania „#ÎmiPASĂ #ȘcoaladeAcasă”, derulată de Ministerul Educației și Cercetării.
Activitățile vor fi realizate cu titlu gratuit direct în portalul Teatrului de Păpuși Puck. Ministerul va asigura punerea la dispoziţia tuturor instituțiilor publice de învățământ a acestor înregistrări.
Protocolul se încheie pentru perioada 9 aprilie și 31 septembrie 2020 și va continua în aceleași condiții și în anul școlar 2020 – 2021.
Noi povești din această serie vor fi postate pe site-ul Teatrului „Puck” în fiecare zi de marți și vineri.
De asemenea, teatrul clujean continuă difuzarea gratuită de spectacole în regim de transmisiune live pe Facebook (https://www.facebook.com/wonderpuckcluj/). Astfel, sâmbătă, 2 mai vor putea fi urmările de la ora 18 reprezentațiile „Ali Baba și cei 40 de hoți" (în limba română), basm teatral inspirat din povești arabe, în scenariul, regia și scenografia lui Traian Savinescu, precum și „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio" (în limba maghiară), după Carlo Collodi, în adaptarea scenică și regia lui Călin Mocanu. Totodată, duminică, 3 mai, tot de la ora 18 se vor difuza „Alfonso și vrăjitoarea", spectacol nonverbal în scenariul și regia lui Decebal Marin și „Hófehérke és a hét törpe"/„Albă ca Zăpada și cei șapte pitici" (în limba maghiară), după Frații Grimm, în dramatizarea și regia Ibolyei Varga.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck"
Teatrul de Păpuşi „Puck" a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck" este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck", unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck", un eveniment dedicat întregii familii.
Biroul de Marketing
Teatrul de Păpuși PUCK
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.