Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei participă la a 12-a ediție a Nopții Muzeelor cu un program generos, constând în ateliere educative și de creație, piese de teatru pentru copii, recitaluri de muzică clasică de excepție și, bineînțeles, cu expozițiile marca MNIT.
Așadar, sâmbătă, 12 iunie 2021, muzeul va avea programul extins pe durata întregii zile, în intervalul orar 11.00 – 23.00, participarea la evenimente fiind posibilă doar pe bază de rezervare. De asemenea, vizitarea expozițiilor se va face doar în grupuri ghidate.
Astfel, în acest interval orar, vor fi accesibile publicului expozițiile MNIT:
„LIMES. Frontierele Imperiului Roman în România” - expoziția este una fără precedent în România și reprezintă o inițiativă de popularizare a Programului Național LIMES.
Piesele expuse în cadrul expoziției provin din situri cuprinse între frontierele romane de pe teritoriul României, artefacte de excepție ce fac parte din patrimoniul a nu mai puțin de 13 muzee.
De asemenea, „Incursiuni dacice în spațiul virtual – versiune actualizată în 2020” - expoziția a fost realizată în cadrul Proiectului SEE - „Când viața cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală și contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei”. Expoziția are un caracter mixt, real – virtual prezentând obiecte autentice, dar și posibilitatea interacționării virtuale prin intermediul tehnicii moderne cu artefactele și monumentele dacice scanate și digitizate în cadrul proiectului.
La ora 13.00 va avea loc vernisajul expoziției: Omul, timpul, spațiul, expoziție de sculptură semnată Ion Mândrescu, unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani.
Publicul care alege să viziteze MNIT cu ocazia Nopții Muzeelor se va bucura și de o serie de evenimente specialeꓽ
Ateliere pentru copii – activități care se vor desfășura în intervalul orar 11.00 - 15.00:
Fii soldat roman pentru o zi și Să decorăm vase ceramice precum dacii, unde copiii vor confecționa armament roman și vor reproduce modele dacice de decorare a ceramicii. În plus, la atelierul Boli și leacuri din vechiul Cluj, vor analiza ingrediente farmaceutice.
Fiecare grup participant la ateliere va fi format din maximum 15 copii, iar participarea se face doar pe bază de rezervare, la numărul 0752 108 723.
Programul pentru copii va continua cu reprezentații ale Teatrului PUCK, care își deschide cortina printr-un spectacol inedit: ,,Călătorie în lumea poveștilor”, în intervalul orar 15.00-15.45. Piesa aduce în atenția micuților spectatori cele mai îndrăgite personaje din repertoriul teatrului: spiridușul Puck, Ieduțul cel mic din ,,Capra cu trei iezi” și Fata babei din ,,Fata babei și fata moșului”.
De asemenea, va avea loc și o reprezentație în limba maghiară, cu piesa, ,,Dacă aș fi Matia Corvin / Ha én lennék Mátyás király”, de la ora 17.00. Acest spectacol este fuziunea a patru povești: asediul cetății Szabács, povețe ale bufonul regelui Matia – Tibrilit, povestea lui Huszár, care-și caută iubirea, iar în final, cu ajutorul copiilor, va fi înfruntat și nemilosul Judecător clujean.
Artiștii Transylvanian Opera Academy vor susține în ultima parte a programului, în intervalul 20.00 – 22.00, un recital special de muzică clasică – TOA Yooung Artists Powered by Rotary Visio, ocazie cu care va fi și inaugurat pianul deținut de Clubul Rotary Visio și găzduit de acumde MuzeulNațional de Istorie a Transilvaniei.
Muzeul își va închide porțile la ora 23:00, ultimul acces fiind permis la ora 22.15.
Reamintim că intrarea la expoziții în cadrul tururilor ghidate și participarea la evenimente și la atelierele pentru copii se face exclusiv pe bază de programare, la numărul de telefon 0752 108 723 (luni – vineri, 09.00 - 15.00).
Noaptea Muzeelor a fost iniţiată în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și este un eveniment patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor La nivel local evenimentul este coordonat de Centrul de Cultură Urbană al Primăriei municipiului Cluj-Napoca iar Rețeaua Națională a Muzeelor din România este partenerul oficial al evenimentului la nivel internațional și coordonează organizarea acestuia în România și promovarea sa.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.