21
Joi, Noi
5 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Teatrul National Aureliu Manea aduce în atenția publicului turdean un nou concept, FABRICA de TEATRU!

”Fosta Fabrica de Bere - un spațiu folosit de Teatru încă de la prima ediție de festival, cu o energie foarte bună atât pentru spectatori cât și pentru actori. Am pornit de la ideea proprietarilor acestui spațiu care au dezvoltat aici Fabrica de Timp liber, mai apoi dezvoltându-se în incinta fostei fabrici de bere, Muzeul Fabrica de științe. Din acest an, fiind nevoiți să ne căutăm temporar o nouă casă, am gândit un nou proiect în direcția dezvoltării conceptului. Fabrica de Teatru vă propune întâlniri spectaculoase în acest spațiu. Vă așteptăm să ne treceți pragul” a spus Cătălin Grigoraș  managerul Teatrului Național Turda.

Teatrul Național Aureliu Manea ne propune la Fabrica de Teatru pentru luna noiembrie o paletă largă de spectacole.  Comedia Ultima haltă în paradis, regizată de Andrei Mihalache, se va juca în 05 noiembrie, ora 19.00. În spectacol, descoperim ultima oprire în stația iubirii a unui Don Juan îmbătrânit, aflat pe patul de spital, și o încercare de a da mai departe secretele sale unui tânăr Ionel, lipsit de experiență. Dansul dragostei este ca o partidă de șah, spune personajul donjuanesc Mitică.

      Patima, cel mai recent spectacol pus în scenă de actorii turdeni, care s-a bucurat deja de o primire călduroasă din partea publicului, se va rejuca în 12 noiembrie, ora 19.00.

Weekend-ul cu numărul 3 din luna noiembrie va fi unul plin de spectacole; vineri și sâmbătă, 18 și 19 noiembrie, vă invităm la avanpremiera și premiera spectacolului Pe o bancă, regia Muriel Manea. Textul scris de Alexandr Ghelman, poate fi considerat o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un loc cu spațiu verde, pe o bancă, la apus de soare.

Naționalul turdean ne recomandă, în data de 27 noiembrie, în prezența autorului, tragicomedia norvegiană Album de familie, regia Ioan Ardelean. O călătorie de iarnă, o poveste aparent liniştită a doi tineri, care nu pot ieşi din trenul în care s-au îmbarcat, în încercarea de a descoperi cum să aibă grijă de un nou-născut. Spectacolul expune ceea ce ar putea lipsi tinerilor pārinţi din ziua de azi, în fața unei schimbări majore în dinamica de cuplu. Foarte repede, emoția provocată de nașterea acestui copil, prea mic pentru a fi familiar părinților, face loc sentimentelor ambivalente. Iar călătoria se continuă cu o pseudo-dramă a doi părinți mai în vârstă, care își pierd băiatul de mai multe ori, într-o cheie absurdă.

În fiecare duminică, de la ora 11.00, cei mici sunt așteptați șă se întâlnească pe scena Fabricii de Teatru, cu personajele din povești ca: Cenușăreasa, Capra cu trei iezi, Cei trei purceluși, sunt printre spectacolele special dedicate piticilor luna aceasta.

Detalii despre program și rezervări pe pagina teatrului teatrulaureliumaneaturda.ro sau pe tomtix.ro !

 

Mai jos vă prezentăm programul lunii noiembrie:

  • SÂ: 05.11, ora 19.00, ULTIMA HALTĂ ÎN PARADIS, de Valentin Nicolau , regia Andrei Mihalache #supercomedie - locație – Fabrica de Teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 06.11, ora 11.00, IEDUL CU TREI CAPRE – un spectacol interactiv de Cătălin Grigoraș, #spectacol pentru copii - locație – Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • SÂ: 12.11, ora 19.00, PATIMA, de Mihail Sorbul, regia Luana Hagiu  #tragicomedie - locație – Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 13.11., ora 11.00, CENUȘĂREASA, regia Petre Băcioiu, #spectacol pentru copii – locație Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • VI: 18.11, ora 19.00, AVANPREMIERĂ PE O BANCĂ, de Alexandr Ghelman, regia Muriel Jakab Manea, #comedie neagră - locație – Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • SÂ: 19.11, ora 19.00, PREMIERĂ PE O BANCĂ, după Alexandr Ghelman, regia Muriel Jakab Manea, #comedie neagră - locație – Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 20.11, ora 11.00, CAPRA CU TREI IEZI, după Ion Creangă adaptare text Andrei Mihalache și Horațiu Apan, regia Horațiu Ioan Apan, #spectacol pentru copii – locație Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 20.11, ora 19.00, CARE PE CARE?, adaptare după „Who is Who” de Keith Waterhouse și Willis Hall, regia Anca Sigartău, #supercomedie – locație Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • SÂ: 26.11, ora 19.00 IMPRO ȘOU, #spectacol de improvizație cu actorii TNAMT- locație – Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 27.11. ora 11.00, CEI TREI PURCELUȘI – după o creație a lui Cris Nedea, un spectacol de Cătălin Grigoraş şi Marius Tuţă, #spectacol pentru copii – locație - Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
  • DU: 27.11. ora 19.00, ALBUM DE FAMILE, de Fredrik Brattberg, regia Ioan Ardelean, #tragi-comedie  -locație- Fabrica de teatru (fosta Fabrică de bere)
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh